SUA au efectuat, joi, lovituri aeriene care au vizat două instalaţii care au legătură cu miliţiile susţinute de Iran în estul Siriei, potrivit unei declaraţii a secretarului apărării Lloyd Austin, după o serie de atacuri cu drone şi rachete împotriva forţelor americane din regiune, transmite CNN.
În declaraţie se precizează că instalaţiile erau folosite de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) şi de grupuri afiliate.
Austin a descris acţiunile americane ca fiind "strict adaptate la nevoile de autoapărare" şi a subliniat că acestea sunt separate de conflictul în curs de desfăşurare din Gaza.
El a acuzat în mod direct Iranul că a avut un rol în atacurile asupra forţelor americane, afirmând în declaraţie: "Iranul vrea să îşi ascundă mâna şi să nege rolul său în aceste atacuri împotriva forţelor noastre. Nu îi vom permite".
Austin a promis, de asemenea, noi lovituri în cazul în care vor continua atacurile din partea reprezentanţilor Iranului.
Administraţia Biden a mai efectuat lovituri împotriva miliţiilor, dar, într-un moment de tensiune enormă, SUA caută să trimită un mesaj puternic Iranului şi miliţiilor pentru a nu-şi intensifica atacurile şi a nu declanşa un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu.
Regiunea este la limită, în timp ce războiul dintre Israel şi Hamas, declanşat de atacul terorist brutal al Hamas din 7 octombrie, continuă.
La începutul zilei de joi, SUA au anunţat că vor desfăşura aproximativ 900 de soldaţi în Orientul Mijlociu - cu posibilitatea de a trimite mult mai mulţi.
De asemenea, SUA a mutat două grupuri de atac de portavioane în estul Mediteranei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...