Statele Unite au anunţat miercuri zeci de sancţiuni cu scopul de a opri ”războiul inutil şi brutal” din Siria, în cadrul unei noi ”legi Cesar”, cu speranţa de a-i priva de resurse pe preşedintele Bashar al-Assad şi pe susţinătorii acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Începând de azi, sancţiunile prevăzute de legea Cesar intră deplin în vigoare. Oricine va face afaceri cu regimul al-Assad, oriunde s-ar afla în lume, se expune unor sancţiuni de călătorie şi unor sancţiuni financiare”, a anunţat, într-un comunicat, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Pompeo evocă ”ocampanie de presiune economică şi politică menită să priveze regimul al-Assad de vebituri şi de susţinerea de care beneficiază” şi dă asigurări că este vorba doar despre un ”început”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Prevedem mult mai multe sancţiuni şi nu ne vom opri atât timp cât al-Assad şi regimul său nu vor fi pus capăt războiului inutil şi brutal împotriva poporului sirian, iar Guvernul sirian nu va fi acceptat o soluţie politică” sub egida ONU, ameninţă el.

Şeful diplomaţiei americane consideră că multe dintre cele 39 de persoane şi societăţi vizate miercuri ”au jucat un rol-cheie în împiedicarea unei soluţionări politice şi paşnice a conflictului”, iar altele ”au ajutat financiar şi finanţat atrocităţile regimului al-Assad”, ”îmbogăţindu-se”.

O PRIMĂ ETAPĂ SIMBOLICĂ

Numeroşi membri ai familiei şi anturajului preşedintelui sirian sunt vizaţi.

Unii dintre ei se aflau deja pe alte liste negre americane - precum Bashar al-Assad însuşi, de la începutul reprrimării, în 2011 - din cauza înăbuşirii revoltei populare care s-a transformat rapid într-un război devastator, soldat cu peste 380.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

Alţii - ca soţia sa Asma al-Assad, prezentată de Pompeo ca ”una dintre cele mai celebre profitoare de pe urma războiului din Siria” - sunt sancţionate pentru prima oară de către Washington.

”Legea Cesar” a fost priomulgată în decembrie de către preşedintele Statelor Unite Donald Trump.

Cesar este pseudonomul unui fost fotograf din cadrul Poliţiei Militare sirien, care a dezertat în 2013 şi a luat cu el 55.000 de imagini care ilustrează brutalitatea şi abuzurile din închisorile siriene.

Audierea sa - incognito - în Congresul american, în 2014, se află la originea acestui text, care-i poartă numele şi care a avut nevoie de cinci ani ani să vadă lumina zilei.

Într-o nouă audiere, în martie, în Senatul Statelor Unite, camuflat într-un hanorac albastru larg cu glugă, transfugul a îndemnat Washingtonul să treacă la acţiune şi să sancţioneze Damascul. Congrsmeni republicani şi democraţi au îndemnat, la rândul lor, la o implementare ”viguroasă” a unor sancţiuni.

Legea prevede interzicerea intrării în Statele Unite şi oprirea accesului la sistemul financiar american oricărei persoane, instituţii sau întreprindere care ridică obstacole în calea păcii în Siria sau care facilitează în mod logistic efortul de război al Damascului.

Acest lucru ar putea viza, astfel, în mod direct sau indirect Rusia şi Iranul - principalii susţinători militari ai puterii siriene într-un conflict care s-a regionalizat amplu.

Însă, în afară de o miliţie iraniană, Rusia şi Iranul sunt cruţate în această etapă a legii Cesar, care pare larg simbolică în acest stadiu.

Pentru moment nu există nici urmă de ”măsuri speciale” agitate împotriva Băncii centrale siriene, în contextul în care aceasta a fost nevoită miercuri să devalorizeze moneda siriană, după săptămâni de depreciere puternică pe piaţa neagră.

Hassan Nasrallah, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, angajată militar alături de Damasc, a acuzat marţi legea Cesar că are obiectivul ”să înfometeze Siria”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.