Statele Unite au cerut miercuri Coreei de Nord ”să se abţină de la orice provocare” şi să continue discuţii cu privire la programul nuclar, în urma unui tir nord-coreean de rachetă balistică, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Îndemnăm (Coreea de Nord) să se abţină de la orice provocare, să-şi respecte obligaţiile care-i revin prin rezoluţiile Consiliului de Securitate şi să rămână implicată în negociri substanţiale şi susţinute pe tema peninsulei coreene, pentru a ajunge la denuclearizarea sa”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat la Roma, unde se află şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

TIR BALISTIC

Coreea de Nord a tras miercuri ceea ce pare să fie o rachetă balistică mare-sol (SLBM), la o zi după ce Phenianul a anunţat organizarea sâmbătă a unor discuţii de lucru în dosarul nuclear cu Washingtonul, relatează AFP.

Statul Major sud-coreean a anunţat că o rachetă a parcurs miercuri dimineaţa 450 de kilometri către Marea Japoniei, la est de peninsulă şi a a zburat la o altitudine maximă de 910 kilometri. Această rachetă ”ar putea fi un Pukguksong-1", adică o rachetă mare-sol balistică (SLBM), lansată de pe un submarin şi dezvoltată în prezent de Coreea de Nord, potrivit aceleiaşi surse.

În iulie, presa oficială nord-coreană a publicat fotografii cu Kim Jong Un inspectând un nou submarin, alimentând temeri cu privire la faptul că Phenianul ar dezvolta un eventual program SLBM.

”SĂ ÎMPINGĂ WASHINGTONUL SĂ RENUNŢE”

Lansarea unei rachete mare-sol de către Coreea de Nord ar dovedi că că Phenianul a trecut un nou prag pe planul arsenalului său militar şi că ar fi de-acum capabil să lovească dincolo de Peninsula Coreeană.

Această rachetă balistică a urcat până la altitudinea maximă, au declarat unii experţi.

Ei considerăcă este vorba despre o rachetă cu rază intermediară de acţiune, care ar putea parcurge aproximativ 2.000 de kilometri.

Vipin Narang, un profesor asociat la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a catalogat lansarea de miercuri un ”sistem de arme nucleare explicit”, spre deosebire de ultima serie de tiruri nord-coreene.

”Se pare că Coreea de Nord vrea să-şi afirme poziţia înainte de începerea discuţiilor”, a declarat miercuri Harry Kazianis de la grupul de reflecţie conservator american Center for the National Interest.

În opinia sa, ”Phenianul pare să vrea să împingă Washingtonul să renunţe la revendicările sale de denuclearizare totală în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunilor”.

Japonia a anunţat că Phenianul a tras două rachete - dintre care una s-a rupt în două şi a căzut în mare, iar cealaltă a căzut în Zona sa Economică Exclusivă (ZEE).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.