Statele Unite şi Germania speră să determine Ucraina să negocieze cu Rusia - prin livrări de armament bine ”ţintite”, dezvăluie tabloidul Bild citând surse guvernamentale anonime, scrie pe site Kyiv Independent.
Însă preşedintele american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz nu plănuiesc să exercite presiuni - în mod direct - asupra preşedintelui Volodimir Zelenski să negocieze, scrie Bild.
Primii doi donatori militari au Kievului plănuiesc să livreze exact atât armament - calitativ şi cantitativ - cât Ucraina să ţină linia frontului şi să aibă o poziţie de negociere puternică - dar nu cât să elibereze teritoriul cucerit de ruşi -, scrie tabloidul.
”Zelenski trebuie să-şi dea seama că lucrule nu pot să continue aşa. Fără nicio cerere din afară”, declară sursa citată de Bild.
”El trebuie să se adreseze naţiunii din propria voinţă şi să explice că trebuie deschide negocieri”, potrivit acestei surse.
În cazul în care Kievul şi Moscova nu ajung la un acord să deschidă negocieri, atunci Berlinul şi Washingtonul speră ca linia frontului să se ”solidifice” şi conflictul să ”îngheţe” fără acorduri oficiale.
”E ca la Minsk, dar fără Minsk”, declară această sursă Bild, referindu-se la Acordurile de la Minsk din 2014-2015, prin care s-a încercat să se pună capăt Războiului din Donbas, dar care a condus în realitate la Războiul din Ucraina.
Kyiv Independent scrie că nu a putut să verifice aceste dezvăluiri.
În contextul în care alianţa în favoarea Kievului se confruntă cu provocări tot mai mari, presa scrie că Occidentul vrea să ”împingă” Ucraina să negocieze cu Rusia şi să facă concesii.
Oficiali din Occident neagă aceste dezvăluiri şi subliniază că orice negocieri de pace cu Moscova sunt decizia Ucrainei.
”Nu avem cunoştinţă despre vreo discuţie cu Ucraina despre negocieri în afara structurii «Formulei de Pace»”, planul în zece puncte al lui Zelenski, declară un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.
Zelenski a negat că aliaţii ar exercita presiuni asupra sa pentru a deschide negocieri.
”Niciunul dintre partenerii noştri nu exercită presiuni asupra noastră să ne aşezăm la (masa) negocierilor cu Rusia, să vorbim cu ea şi să-i dpm ceva”, dădea el asigurări la începutul lui noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...