Forţele Aeriene ale Statelor Unite (US Air Force) şi cele ale Filipinelor au lansat manevre comune pentru a-şi îmbunătăţi operaţiunile şi coordonarea ”disuasiunii strategice”, anunţă autorităţile filipineze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste manevre militare comune ale Statelor Unite şi Filipinelor în scopul ”disuasiunii strategice” intervin după mai multe luni de fricţiuni între Beijing şi Manila la marea Chinei de Sud.

Potrivit unei definiţii NATO, disuasiunea vizează să intimideze un oponent prin ameninţarea recurgerii la forţă, cu scopul de a descuraja întreprinderea unei acţiuni nedorite, fie ameninţând cu posibile represalii (descurajare prin represalii), fie făcându-l să creadă că obiectivele pe care le are vor fi sortite eşecului (descurajare prin interdicţie).

”Îmbunătăţirea pregătirii de luptă şi a eficienţei misiunilor comune” este principalul obiectiv al acestor manevre în cadrul Operaţiunii ”Cope Thunder”, a anunţat luni, la ceremonia inaugurală, comandantul Forţelor Aeriene filipineze Arthur Cordura.

După instalarea la putere a preşedinteluiu filipinez Ferdinand Marcos în 2022, Manila şi Washingtonul şi-au intensificat colaborarea defensivă, opunându-se ferm ambiţiilor Beijingului la Marea Chinei de Sud.

O mare parte a insulelor şi recifelor de la această mare este revendicată de către China, inclusiv apele şi insulele din apropierea coastelor mai multor ţări vecine.

Această zonă - denunumită ”zona cu nouă tratate” - este o sursă de conflict între Republica Populară China (RPC) şi vecinii săi - Filipine, Brunei, Malaysia, Vietnam, Indonezia.

Există o mare diferenţă între linia spaţiilor maritime revendicate de China şi zonele economice exclusive (ZEE) de 200 de mile marine instaurate prin Convenţia ONU privind dreptul mării.

Incidente maritime implicând nave chinezeşti şi filipineze sunt de-acum frecvente în jurul arhipelagului Spratley.

În octombrie 2023, un astfel de incident a avut loc între nave de război chinezeşti şi filipineze.

China, care revendică diverse arhipelaguri, de exemplu Spratley şi Paracel, ameninţă neîncetat Filipinele.

Din acest motiv, Statele Unite au confirmat săptămâna trecută vânzarea a 20 de avioane de vânătoare de tip F-16 Filipinelor, în pofida faptului că Manila a subliniat că acest contract se află în continuare în negociere.

”Ritmul alianţei noastre se accelerează”, a declarat la lansarea manevrelor generalul american de divizie Christopher Sheppard.

Potrivit Forţelor Aeriene filipineze, exerciţiul ”Cope Thunder” - care se desfăşoară până la 18 aprilie - are ca obiectiv să consolideze ”capacităţile în războiul asimetric” - adică o confruntare între forţe militare ale unei ţări cu beligeranţi neconvenţionali -, coordonarea operaţională şi strategia descurajării.

Manevrele se desfăşoară la nord de Insula Luzon, cea mai apropiată regiune a Filipinelor de Taiwan.

La sfârşitul lui aprilie sunt prevăzute manevre aeriene, terestre şi navale mai importante între Statele Unite şi Filipine - cunoscute sub numele de ”Balikatan”.

Aceste acţiuni urmează să permită Flipinelor să-şi reafirme suveranitatea împotriva expansiunii maritime chineze la marea Chinei de Sud.

Săptămâna trecută, în timp ce China efectua manevre militare importante de impunere a unei blocade Taiwanului, comandantul armatei filipineze, generalul Romeo Brawner, declara că trupele filipineze ar fi angajate ”în mod inevitabil”, dacă Insula Taiwan, situată lângă Reciful Scarborough, revendicată de Beijing, ar fi invadată.

Manila preciza ulterior că aceste declaraţii priveau o desfăşurare menită să aducă în ţară muncitori filipinezi din Taiwan în situaţie de conflict.

Un tratat de colaborare aprofundată în domeniul apărării semnat cu Washingtonul le dă trupelor americane posibilitatea să aibă acces în nouă baze militare de pe teritoriul filipinez.

Secretarul american al Apărării Pete Hegseth anunţa într-o vizită recentă la Manila că Washingtonul ”îşi dublează eforturile” pentru a-şi consolida alianţa cu acest arhipelag.

Evoluţia acestor exerciţii este observată cu speranţa să nu declanşeze un noi conflicte între Filipine şi China.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.