Când rinichiul lui John Ivanowski a început să cedeze şi avea nevoie de un transplant, cea mai probabilă donatoare era fiica lui, Delayne. Dar Ivanowski nici nu voia să audă de aşa ceva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În timp ce fiica lui nu a înţeles de ce era  atât de hotărât să nu-i ia rinichii, Ivanowski spune că reticenţa sa a fost din cauza unei pierderi anterioare pe care a avut-o familia.

„Ea este singura pe care o mai am”, a spus Ivanowski, scrie cbsnews.com.

Cu 15 ani în urmă, fiul lui Ivanowski, Dawson, a murit de cancer, aşa că gândul că fiica lui va intra în operaţie, chiar dacă nu era o operaţie riscantă, era mai mult decât putea suporta.

Din fericire, un donator a apărut - un donator în viaţă anonim care, de asemenea, se întâmpla să locuiască în subsolul casei sale.

Fără să ştie tatăl ei, Delayne Ivanowski şi-a petrecut anul trecut lucrând cu centrul de transplant de la Spitalul Evreiesc Barnes din St. Louis. Ea a fost testată şi a trecut prin toate protocoalele pentru a se pregăti pentru donare, păcălindu-şi tatăl până în ultimul moment.

Când a aflat ce a făcut fiica lui, Ivanowski a spus că nu ştie cum să se simtă.

„Am început să plâng”, a spus el, adăugând că „a fost greu să procesez totul”.

Furia şi recunoştinţa nu s-au împletit niciodată aşa cum au fost în acel moment, a explicat Ivanowski, dar pe măsură ce timpul a trecut, recunoştinţa a depăşit cu mult furia.

Delayne Ivanowski a spus că este doar bucuroasă că a reuşit să-şi salveze tatăl.

„Aş face-o iar şi iar şi iar dacă ar însemna să-i salvez viaţa şi să-l am aici cu mine”, a subiliniat Delayne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.