Administraţia Biden a ajuns în mod oficial la concluzia că Rusia a comis "crime împotriva umanităţii" în timpul invaziei sale de aproape un an în Ucraina, a declarat sâmbătă vicepreşedintele american Kamala Harris, aflată la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În cazul acţiunilor Rusiei în Ucraina, am examinat dovezile, cunoaştem standardele legale şi nu există nicio îndoială: acestea sunt crime împotriva umanităţii", a declarat Kamala Harris, care este fost procuror. "Şi le spun tuturor celor care au comis aceste crime şi superiorilor lor care sunt complici la aceste crime: veţi fi traşi la răspundere", a transmis adjuncta lui Joe Biden.

Acestă concluzie oficială, care a venit la finalul unei analize juridice conduse de Departamentul de Stat american, nu atrage după sine nicio consecinţă imediată pentru războiul în curs. Însă Washingtonul speră că ar putea contribui la izolarea şi mai mare a liderului rus Vladimir Putin şi la stimularea eforturilor legale de a trage la răspundere membrii guvernului său prin intermediul instanţelor internaţionale şi al sancţiunilor, precizează Reuters.

Anunţul Kamalei Harris a venit la Conferinţa de Securitate de la Munchen, acolo unde lideri occidentali de rang înalt s-au întâlnit pentru a evalua cel mai grav conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Kamala Harris a spus că Rusia este acum o ţară "slăbită", graţie solidarităţii occidentale, iar Rusia nu face acum decât să-şi intensifice atacurile în estul Ucrainei. Între timp, Ucraina plănuieşte o contraofensivă de primăvară, pentru care caută arme mai multe, mai grele şi cu rază de acţiune mai lungă de la aliaţii săi occidentali.

Războiul care durează de aproape un an a ucis zeci de mii de oameni, a dezrădăcinat milioane de oameni din casele lor, a lovit economia globală şi a făcut din Putin un paria în Occident.

CRIME DE RĂZBOI VS. CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII

Washingtonul ajunsese deja la concluzia că forţele ruseşti se fac vinovate de crime de război, dar concluzia administraţiei Biden că acţiunile Rusiei se ridică la calificarea de "crime împotriva umanităţii" implică o analiză juridică potrivit căreia actele, de la crimă la viol, sunt răspândite, sistematice şi îndreptate intenţionat împotriva civililor. În dreptul internaţional, aceasta este văzută ca o infracţiune mai gravă.

Comisia de anchetă privind Ucraina, susţinută de ONU, nu a ajuns încă la concluzia că crimele de război pe care spune că le-a identificat se ridică la crime împotriva umanităţii, ci deocamdată se încadrează la crime de război.

În remarcile sale, Kamala Harris a menţionat zecile de victime găsite la Bucea, bombardamentul din 9 martie asupra unei maternităţi din Mariupol, care a ucis trei persoane, inclusiv un copil, şi agresiunea sexuală asupra unui copil de patru ani de către un soldat rus, menţionată şi de raportul ONU.

Organizaţiile susţinute de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) au documentat peste 30.000 de incidente de crime de război de la invazie, potrivit guvernului american. Oficialii ucraineni au declarat chiar în această săptămână că investighează bombardarea oraşului Bahmut ca fiind o posibilă crimă de război.

Rusia, care afirmă că desfăşoară o "operaţiune militară specială" în Ucraina pentru a elimina ameninţările la adresa securităţii sale şi pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă, a negat că a vizat în mod intenţionat civili sau că a comis crime de război.

"Să fim cu toţii de acord: în numele tuturor victimelor, atât cunoscute, cât şi necunoscute, trebuie să se facă dreptate", a declarat Harris.

Administraţia Biden a încercat să aducă presupuşii criminali de război în faţa justiţiei, inclusiv prin formarea de anchetatori ucraineni, impunerea de sancţiuni, blocarea vizelor şi creşterea pedepselor în conformitate cu legile americane privind crimele de război.

Washingtonul a cheltuit aproximativ 40 de milioane de dolari pentru aceste eforturi până în prezent şi spune că lucrează cu Congresul pentru a asigura o sumă suplimentară de 38 de milioane de dolari pentru aceste eforturi.

Dar capacitatea administraţiei Biden de a aplica orice astfel de demersuri dincolo de graniţele sale - şi cu siguranţă în Rusia - este limitată. De asemenea, colectarea de dovezi în ţara devastată de război s-a dovedit a fi dificilă.

Organismele juridice internaţionale au, de asemenea, constrângeri. La Curtea Penală Internaţională, de exemplu, jurisdicţia se extinde doar la statele membre şi la statele care au fost de acord cu jurisdicţia sa, cum ar fi Ucraina, dar nu şi Rusia. Kievul a făcut presiuni pentru ca o nouă organizaţie internaţională pentru crime de război să se concentreze asupra invaziei ruseşti, dar s-a lovit de blocajul Moscovei.

"Dacă Putin crede că ne poate aştepta, se înşeală amarnic", a declarat Harris. "Timpul nu este de partea lui", a transmis vicepreşedinta SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.