Camera Reprezentanţilor a Congresului american, condusă de democraţi, a votat o rezoluţie în care condamnă afirmaţiile preşedintelui Donald Trump, care le-a transmis unor membre ale Congresului „să se întoarcă” în ţările lor de origine, informează Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Camera a votat în favoarea condamnării cu 240 de voturi ”pentru” şi 187 ”împotrivă”, opoziţia venind din partea republicanilor. Votul a avut loc după ce Trump şi mai mulţi membri republicani ai Congresului au negat că el ar fi rasist şi au făcut apel la republicani să se opună măsurii propuse de democraţie.

Conform rezoluţiei, Camera Reprezentanţilor „condamnă ferm comentariile rasiste ale lui Trump care au legitimizat şi crescut teama şi ura faţă de americanii de culoare”.

Republicanii susţin că democraţii se folosesc de indignarea faţă de comentariile lui Trump pentru beneficii politice. Însă democraţii susţin că aceste comentarii sunt revoltătoare şi trebuie să fie condamnate, mai ales pentru că vin de la preşedinte.

Trump a afirmat ulterior că membrii Congresului nemulţumiţi de SUA „pot să plece”.

După ce le-a sfătuit duminică pe cele patru alese - supranumite ”Brigada” (The Squad) - ”să se întoarcă” în ”aceste locuri total eşuate şi infestate de criminalitate din care vin ele”, Trump şi-a intensificat luni atacurile, acuzându-le că ”urăsc” America.

”Ţara noastră este liberă, magnifică şi prosperă. Dacă ne detestaţi ţara sau nu sunteţi fericite aici, puteţi pleca!”, a scris el.

Tweeturile preşedintelui se adresau lui Alexandria Ocasio-Cortez (New York), Ilhan Omar (Minnesota), Ayanna Pressley (Massachusetts) şi Rashida Tlaib (Michigan).

Donald Trump "nu mai ştie cum să-şi apere politica, deci ne atacă personal”, a tunat Rashida Tlaib. Atacurile sale ”se află în continuitatea poziţiei sale rasiste şi xenofobe”, a adăugat ea.

Chuck Schumer, liderul senatorilor democraţi, a deplâns din nou tăcerea din partidul prezidenţial.
”Este îngrozitor să constaţi până în ce punct, în mod repetat, mulţi dintre colegii mei republicani lasă pur şi simplu să treacă furtuna, fără să spună o singură vorbă”, apreciază el.
Joe Biden, fostul vicepreşedinte din mandatul lui Barack Obama şi candidat la învestitura democrată în alegerile prezidenţiale din 2020, afirmă că niciun preşedinte din istoria americană ”nu a fost atât de deschis rasist ca acest om”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.