Avocatul olandez Alex van der Zwaan este prima persoană condamnată în ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016. El a primit o pedeapsă de 30 de zile de închisoare pentru mărturii mincinoase privind contactele sale cu fostul consilier al lui Trump, Rick Gates, scrie BBC.
Avocatul a ajuns la o înţelegere în februarie cu procurorii pentru a i se face anumite concesii dacă va pleda vinovat.
De asemenea, van der Zwaan a fost amendat cu 20.000 de dolari şi va mai petrece încă două luni sub supravegherea autorităţilor după ce va fi eliberat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform documentelor oficiale, van der Zwaan a dat „conştient” declaraţii false în timp ce răspundea întrebărilor puse de anchetatori cu privire la un raport pregătit în 2012 de firma de avocatură la care lucra pentru Ministerul Justiţiei din Ucraina în procesul Yuliei Tymoshenko.
Raportul pregătit de firmă a fost folosit pentru a apăra preşedintele pro-rus al Ucrainei de la acea vreme, Viktor Yanukovych, de criticile internaţionale pentru reţinerea Yuliei Tymoshenko, o rivală pe care a învins-o în alegerile prezidenţiale din 2010.
Van de Zwaan este acuzat că „a şters şi nu a pus la dispoziţie emailurile vizate de biroul procurorului special” şi a dat o declaraţie falsă privind ultimul său contact cu Gates şi cu „Persoana A”, care nu a fost identificată dar a fost descrisă drept un asociat al lui Gates şi Manafort.
Van der Zwaan este ginerele miliardarului rus German Khan şi este a-19-a persoană pusă sub acuzare de procurorul special Robert Mueller.
El este un avocat stabilit la Londra şi a lucrat în trecut la firma internaţională de avocatură Skadden, Arps, Slate, Meagher şi Flom.
Firma, care cooperează în cadrul anchetei şi care l-a concediat anul trecut, a colaborat cu fostul şef al campaniei lui Trump, Paul Manafort şi cu Rick Gates pe vremea când cei doi erau consultanţi politici în Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.