Qassem Soleimani a sosit pe aeroportul din Damasc însoţit de patru militari din cadrul Gardienilor Revoluţiei, la bordul unui vehicul cu geamuri fumurii, care l-a lăsat la scara unui Airbus A320 aparţinând companiei Cham Wings cu destinaţia Bagdad, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nici generalul Qassem Soleimani şi nici militarii care-l escortau nu au fost înregistraţi pe lista pasagerilor, potrivit unui angajat al comapniei aeriene, care a descris Reuters scena plecării acestora din capitala siriană.

Influentul comandant al Forţei Al-Qods, o unitate de elită din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a ales să nu-şi folosească avionul privat, din cauza unor temeri cu privire la securitatea sa, a declarat o sursă din cadrul securităţii irakiene la curent cu măsurile luate de Soleimani.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sosirea sa la Bagdad avea să marcheze însă ultimele clipe ale vieţii generalului.

Rachete trase de un avion american fără pilot (dronă) l-au ucis pe Qassem Soleimani în timp ce pleca de pe aeroportul din capitala irakiană cu un convoi de două vehicule blindate.

Între celelalte victime se află omul care a venit să-l primească pe generalul iranian la aeroport, Abu Mahdi al-Muhandis, unul dintre liderii Hashd al-Shaabi (Forţele Mobilizării Populare, PMF), o entitate guvernamentală irakiană din care fac parte miliţii în principal şiite irakiene.

Autorităţile irakiene au deschis o anchetă în minutele imediat următoare atacului american, la 3 ianuarie, au declarat pentru Reuters doi reprezentanţi ai serviciilor irakiene de securitate. Aeroportul capitalei a fost închis, iar zeci de membri ai serviciilor de securitate, informaţii sau vamă au fost blocaţi la faţa locului.

UN PRESUPUS INFORMATOR LA BORDUL AVIONULUI

Anchetatorii şi-au concentrat cercetările asupra modului în care presupuşi informatori aflaţi pe aeroporturile din Damasc şi Bagdad au colaborat cu armata americană pentru a o ajuta să-l localizeze pe Soleimani, scrie Reuters, citând interviuri cu doi membri ai serviciilor de securitate la curent cu ancheta din Irak, doi angajaţi ai aeroportului de la Bagdad, doi ofiţeri de poliţie şi doi angajaţi ai Cham Wings Airlines, o companie aeriană privată siriană cu sediul la Damasc.

Falih al Fayadh, un consilier în probleme de securitate naţională la Bagdad şi comandant PMF, a fost însărcinat să coordoneze ancheta.

O sursă din domeniul securităţii irakiene a declarat pentru Reuters că anchetatori din cadrul Agenţiei Naţionale irakiene de Securitate dispun de elemente de probă care arată că o ”reţea de spioni” de pe aeroportul de la Bagdad a fost implicată în divulgarea unor elemente de securitate ”sensibile” cu privire la sosirea lui Soleimani.

Între persoanele suspectate de faptul că au furnizat informaţii preţioase Statelor Unite se află doi membri ai serviciilor de securitate al aeroportului irakian şi doi angajaţi ai Cham Wings - "unul la aeroportul din Damasc, iar celălalt lucra la bordul avionului” -, a precizat această sursă.

Anchetatorii cred că cei patru suspecţi - care nu au fost arestaţi - fac parte dintr-o reţea mai vastă de informatori ai armatei americane, a adăugat sursa.

Cei doi angajaţi ai companiei aeriene Cham Wings sunt vizaţi de o anchetă a servciiilor siriene de informaţii, au declarat doi reprezentanţi ai serviciilorirakiene de securitate.

”MILIOANE DE ÎNTREBĂRI”

Un membru al serviciilor irakiene de securitate a declarat că primele elemente ale anchetei de la Bagdad ”sugerează că primul «pont» despre Soleimani provine de la aeroportul din Damasc”. Misiunea ”celulei de pe aeroportul de la Bagdad era să confirme sosirea ţintei şi detalii despre convoiul ei”, a precizat aceeaşi sursă.

Reuters nu a obţinut vreun comentariu de la serviciul de presă al Agenţiei Naţionale irakiene de Securitate. Misiunea irakiană la ONU nu a făcut, la rândul ei, vreun comentariu.

La Washington, Departamentul Apărării a refuzat să comenteze cu privire la eventuali informatori din Irak şi Siria.

Oficiali americani au declarat sub protecţia anonimatului pentru Reuters că Statele Unite au supravegheat îndeaproape deplasările lui Qassem Soleimani timp de mai multe zile înaintea atacului fatal. Ei au refuzat să spună cum anume l-a localizat exact armata americană pe generalul ianian în acea noapte de joi spre vineri.

Imediat după asasinarea lui Soleimani, anchetatori au verificat minuţios apelurile şi mesajele telefonice ale personalului aeroportuar, cu scopul de a stabili cine ar fi putut avertiza Statele Unite cu privire la deplasările puternicului general, au declarat reprezentanţi ai serviciilor irakiene de securitate.

Anchetatorii au interogat timp de mai multe ore angajaţi ai aeroportului şi ai Cham Wings, potrivit surselor citate.

Un agent de securitate a declarat că a fost interogat timp de 24 de ore, că i-a fost confiscat telefonul şi că i s-au pus ”milioane de întrebări”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.