Agenţia de Securitate Naţională (NSA) a colectat 534 de milioane de înregistrări ale apelurilor şi mesajelor text ale americanilor anul trecut, de trei ori mai multe faţă de 2016, conform unui raport al agenţiei publicat vineri, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Creşterea, de la 151 de milioane în 2016, a conincis cu o sporire raportată vineri şi a altor metode de supravhegere făcând astfel ca  unii apărători ai dreptului la viaţă privată să fie îngrijoraţi cu privire la o potenţială intruziune a statului în vieţile cetăţenilor americani.

Totalul înregistrărilor este cu mult mai mic faţă de miliardele de înregistrări colectate de NSA sub vechiul sistem, care a fost denunţat de Edward Snowden în 2013.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Datele adunate de NSA includ numerele de telefon şi ora la care a fost dat un apel sau un mesaj, dar nu şi conţinutul lor.

„Transparenţa comunităţii serviciilor secrete nu s-a extins destul pentru a explica şi creşterile semnificative în colectarea lor”, a declarat Robyn Greene, consilier pe politică la Open Technology Institute din Washington.

Guvernul „nu a modificat felul în care îşi foloseşte autoritatea pentru a obţine înregistrările telefonice”, a declarat Timothy Barrett, un purtător de cuvânt al Biroului Directorului Serviciilor Secrete Naţionale.

NSA a găsit că un număr mai mare de factori pot influenţa cantitatea de înregistrări, susţine Barrett. Printre factori se numără şi termenii de selecţie aprobaţi de tribunale sau numărul de informaţii pe care o companie de telefonie o mai reţine despre clienţii săi. „Ne aşteptăm ca acest număr să fluctueze de la an la an”, a adăugat el.
De asemenea, raportul de vineri a arătat că a crescut şi numărul cetăţenilor străini care locuiesc în afara SUA care au fost vizaţi sub un program de supraveghere online fără a fi nevoie de mandat, cunoscut ca Secţiunea 702 a Actului Supravegherii Serviciilor Secrete în Străinătate, reaprobat de Congres în acest an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.