Unsprezece combatanţi proiranieni au fost ucişi în atacuri aeriene americane în estul Siriei, în noaptea de joi spre vineri, efectuate ca ripostă faţă de un atac cu dronă în care a fost ucis un american, iar alţi şase au fost răniţi, relatează AFP.
Forţe americane au efectuat ”atacuri aeriene de precizie” în estul Siriei, în urma unui atac cu dornă ”de origine iraniană”, a anunţat Pentagonul.
”Atacuri americane au ţintit un depozit de armament în oraşul Deir Ezzor şi a ucis şase combatanţi proiranieni”, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), cu sediul în Regatul Unit, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.
”Alţi doi combatanţi au fost ucişi în atacuri vizând poziţii ale unor grupări proiraniene în apropiere de Mayadin şi alţi şase în apropiere de Abu Kamal”, a anunţat acest ONG, potrivit căruia doi dintre cei 11 morţi sunt sirieni.
Grupări iraniene şi aliaţii lor, care luptă alături de regimul lui Bashar al-Assad, sunt puternic implantate în aceste regiuni situate în apropierea frontierei cu Irakul, care constituie un important punct de trecere de armament destinat Siriei.
Atacul cu dronă a avut loc joi, către ora locală 13.38 (şi ora României), şi a vizat o instalaţie de mentenanţă a unei baze, în apropiere de al-Hasakah, a anunţat într-un comunicat Pentagonul.
Persoana ucisă este un subcontractor american, iar răniţii sunt cinci militari şi alt subcontractor - toţi americani -, potrivit aceleiaşi surse.
”Am autorizat forţele Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM) să efectueze atacuri aeriene de precizie în această (joi) seara, în estul Siriei, împotriva unor instalaţii folosite de către grupări afiliate Corpului Gardienilor Revoluţiei” din iran, a anunţat secretarul american al Apărării Lloyd Austin, citat în comunicat.
Directorul SOHR, Rami Abdel Rahman, a declarat AFP că vineri dimineaţa ”grupări afiliate Teheranului, cu baza în apropiere de Mayadin, au tras trei rachete, dintre care două au căzut în incinta Camp al-Omar (est), fără să facă pagube”.
”A treia (rachetă) a căzut pe o locuinţă civilă”, situată în apropierea Camp al-Omar, în care se află o bază a coaliţiei antijihadiste conduse de către Washington, a precizat el.
COALIŢIA ÎMPOTRIVA SI
”Atacurile aeriene au fost efectuate ca răspuns unui atac de azi (joi), dar şi unei serii de atacuri recente vizând forţe ale coaliţiei în Siria ale unor grupări afiliate Corpului Gardienilor Revoluţiei”, a precizat el.
Câteva sute de militari americani se află în Siria, în cadrul unei coaliţii care luptă împotriva a ceea ce a mai rămas din gruparea Statul Islamic (SI).
Ei sunt luaţi frecvent drept ţintă în atacuri ale unor miliţii.
Trupele americane susţin Forţele Democratice Siriene (FDS), armata de facto a kurzilor, în regiune, care a purtat bătălia care a dislocat SI din ultrimele teritorii pe care le controla în Siria în 2019.
Doi dintre militarii răniţi joi au fost îngrijiţi la locul atacului, iar ceilalţi trei şi un subcontractor american au fost evacuaţi medical către Irak, a anunţat Pentagonul.
”Aşa cum a anunţat clar preşedintele (american Joe) Biden, vom lua toate măsurile necesare pentru a ne apăra concetăţenii şi vom riposta mereu la momentul şi în locul pe care le vom alege”, a avertizat Austin.
Joe Biden se află într-o vizită oficială în Canada.
În august 2022, preşedintele american a ordonat atacuri de represalii de acelaşi fel, în provincia Deir Ezzor, bogată în petrol, în urma unui atac vizând un avanpost al coaliţiei cu mai multe drone, care nu s-a soldat cu victime.
Acel atac avea loc în ziua în care presa de stat iraniană anunţa moartea unui general al Gardienilor Revoluţiei, ucis cu câteva zile mai înainte,.”în cursul unei misiuni în Siria în calitate de consilier militar”.
Iranul a anunţat că şi-a desfăşurat forţele în Siria la invitaţia Damascului - şi numai în calitate de consilieri militari.
Gardienii Revoluţiei islamice constituie braţul ideologic al armatei iraniene şi sunt clasificaţi drept o grupare teroristă de către Washington.
Coaliţia internaţională condusă de către Statele Unite a recunoscut în mai multe rânduri că a efectuat atacuri în estul Siriei împotriva unor combatanţi proiranieni.
Israelul efectuează, la rândul său, atacuri aeriene, cu regularitate, în această zonă, însă le revendică foarte rar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.