Steve Bannon, fostul consilier strategic al lui Donald Trump şi teoretician al dreptei naţionaliste americane, intenţionează să lucreze pentru premierul ungar Viktor Orban în vederea alegerilor europene din mai, relatează Reuters.
”Dacă aş putea, am instala sediul mişcării noastre la Budapesta. Îmi place atât de mult acest loc. Dar nu este, evident, practic. Vom petrece mult timp împreună în Ungaria, de-acum până în ziua scrutinului” european, a declarat reprezentantul mişcării "alt-right" - dreapta alternativă americană, într-un interviu difuzat vineri seara târziu de postul de radio RTL.
Fostul preşedinte al site-ului de ştiri Breitbart.com, Bannon, care a fost unul dintre arhitecţii victoriei lui Trump în alegerile prezidenţiale din 2016, a fost destituit din administraţia americană în vara lui 2017.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El îşi orientează de atunci eforturile asupra Europei, cu obiectivul de a consolida grupurile naţionaliste şi populiste în Parlamentul European (PE), în urma alegerilor de anul viitor.
Guvernul lui Orban nu a comentat imediat, precizează Reuters.
Însă premierul ungar, aflat la putere din 2010, a salutat deja apariţia grupului lui Bannon, denumit Mişcarea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...