În nordul Afganistanului se află cel puţin 2.000 de combatanţi din cadrul Statului Islamic (SI), care are ambiţia să se extindă în Asia Centrală, zona de influenţă a Rusiei, declară vineri Vladimir Putin, relatează AFP.
Liderul de la Kremlin a relevat că numeroase grupări ”extremiste şi teroriste” sunt active în nordul Afganistanului, inclusiv SI, Al-Qaida şi Mişcarea Islamică din Uzbekistan.
”Potrivit informaţiilor noastre, numărul combatanţilor SI este de aproximativ 2.000. Lideri lor pregătesc planuri pentru a-şi extinde influenţa în ţări din Asia Centrală şi în regiuni ruseşti, alimentând conflicte etnico-confesionale şi ura religioasă”, a declarat el în cursul unui summit virtual al statelor membre CEI, o organizaţie a fostelor ţări sovietice.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Statul Islamic Khorasan (SIK) - cea mai radicală grupare islamistă armată din Afganistan - a revendicat o serie de atentate menite să destabilizeze ”emiratul” proclamat de către talibani.
Rusia este îngrijoartă de escaladarea acestor atacuri şi se teme că întreaga regiune, situată în flacul său de sud, poate fi destabilizată.
Putin şi-a exprimat îngrijorarea în acest sens pentru prima oară săptămâna aceasta şi a relevat faptul că jihadişti înrăiţi, provenind din Siria şi Irak, intră în Afganistan.
Moscova îi consideră pe taibani o organizaţie teroristă, însă întreţine relaţii cu ei de mulţi ani.
Emisari talibani urmează să participe la o primă reuniune internaţională în Rusia la 20 octombrie.
Reprezentanţi ai Chinei, Iranului, Pakistanului şi Indiei urmează să ia parte la această reuniune, iar emisarul Kremlinului Zamir Kabulov, care conduce delegaţia rusă, a dat asigurărică Statele Unite au fost ”invitate”.
La această reuniune urmează să se discute despre mijloace de ”nornalizare a situaţiei” în Afganistan, potrivit lui Putin.
Rusia vrea ca talibanii să-şi deschidă Guvernul şi altor forţe, pentru a facilita o reconciliere şi lupta împotriva unor grupări ca SI.
Talibanii s-au întors în mod spectaculos la conducerea ţării în august, la 20 de ani după ce au fost înlăturaţi de la putere de către Statele Unite, în paralel cu retragerea militară americană dn această ţară.
Rusia se interesează îndeaproape de situaţia din Afganhistan, o ţară pe care forţe sovietice au ocupat-o timp de zece ani, până la retragerea acestora, în 1989, în urma unui război sângeros.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.