Peste 3.800 de cazuri de variola maimuţei au fost raportate în Statele Unite, cel mai mare număr de cazuri înregistrate dintre toate ţările la nivel mondial, arată datele guvernamentale de sănătate, relatează BBC.
Numărul tot mai mare de cazuri a determinat administraţia americană să analizeze opţiunea de a declara o urgenţă naţională de sănătate. Virusul a fost deja clasificat drept o urgenţă de sănătate internaţională de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Până în prezent, au fost raportate peste 18.000 de cazuri în 75 de ţări.
Conform datelor publicate online de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), la 25 iulie existau 3.846 de cazuri confirmate sau suspectate de variola maimuţei în Statele Unite.
Pe locul doi în ceea ce priveşte cazurile confirmate se află Spania, cu 3.105 de cazuri consemnate până la ora actuală.
De asemenea, Germania şi Marea Britanie au raportat 2.352 şi, respectiv, 2.208 de cazuri.
Washington Post a relatat pe 25 iulie că administraţia Biden ia în considerare declararea unei urgenţe de sănătate publică. Măsura ar permite guvernului să folosească fonduri federale pentru combaterea focarului, înştiinţarea publicului şi strângerea datelor relevante privind sănătatea.
În plus, Washingtonul se pregăteşte să numească un coordonator care să supravegheze răspunsul guvernului la variola maimuţei de la Casa Albă.
Pe 21 iulie, 50 de parlamentari democraţi au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Joe Biden, îndemnându-l să declare o urgenţă de sănătate publică şi să trimită milioane de doze de vaccin în SUA de la fabricile de peste mări.
Oficialii au spus că bărbaţii homosexuali şi bisexuali - precum şi angajaţii din domeniul sănătăţii - au fost până acum cei mai expuşi riscului şi există temeri că virusul s-ar putea răspândi în rândul altor segmente ale populaţiei.
Pe 22 iulie, SUA au confirmat primele cazuri de variola maimuţei la copii.
Răspunsul Washingtonului la boală a fost afectat de lipsa vaccinurilor şi de un început lent al testării. Astfel, situaţia a fost comparată cu începutul pandemiei de Covid-19.
Oficialii din Washington au avertizat că o ”creştere rapidă a cazurilor”, alături de o aprovizionare ”foarte limitată” de vaccinuri, înseamnă că autorităţile trebuie să acorde prioritate locuitorilor cu risc ridicat. Oraşul are în prezent cel mai mare număr de infecţii pe cap de locuitor, cu 172 de cazuri raportate în district.
Majoritatea cazurilor de variola maimuţei prezintă simptome uşoare, precum febră, ganglioni limfatici umflaţi şi o erupţie cutanată cu vezicule, asemănătoare varicelei.
Nu au fost raportate decese din cauza virusului în Statele Unite până în prezent.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.