Prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy a declarat că nu va exista impunitate pentru ETA, chiar dacă gruparea separatistă bască a anunţat că se va dizolva, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Indiferent ce va face ETA, nu există posibilitatea unei impunităţi pentru crimele lor”, a declarat Rajoy într-un discurs ţinut în nordul Spaniei.

„ETA poate să îşi anunţe dispariţia dar crimele nu vor dispărea şi nici eforturile de a le pedepsi”, a adăugat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Într-un comunicat audio, organizaţia bască a anunţat că a încetat toate activităţile politice. ETA a ucis peste 800 de persoane în campania sa plină de violenţe care a durat mai multe decenii. În 2011, oganizaţia a anunţat un armistiţiu.

Comunicatul audio a fost transmis de Josu Ternera, fostul lider militar al separatiştilor care este în continuare căutat de poliţie.

ETA, care şi-a început activitatea în 1968, este considerată de Uniunea Europeană o organizaţie teroristă.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.