Ministrul spaniol al Apărării Margarita Robles avertizează că Rusia ar putea să lanseze atacuri cibernetice în timpul summitului NATO - prevăzut de marţi şi până joi la Madrid, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebată dacă Spania se teme de un atac cibernetic rus, Margarita Robles a răspuns, fără să citeze Rusia, că ”posibilitatea unui atac cibernetic există”.

Ea adaugă însă că nu poate spune mai multe, din motive de securitate”.

”Există numeroase provocări şi numeroase ameninţări, însă avem mulţi oameni care lucrează” la aceste probleme, ”exact pentru a preveni orice situaţie care ar putea afecta securitatea”, le-a răspuns ministrul unor jurnalişti în marja unei vizite într-o instalaţie militară în apropiere de Madrid.

Cotidianul regional La Vanguardia, din Barcelona, dezvăluie că servciile spaniole de informaţii se tem de un atac rus vizând infrastructuri strategice ca aeroporturi, spitale sau centre de aprovizionare cu apă şi energie.

Capitala spaniolă urmează să fie plasată sub un dispozitiv strâns de securitate.

În total, 10.000 de agenţi din cadrul forţelor de ordine urmează să fie desfăşuraţi la acest summit, la care participă inclusiv preşedintele american Joe Biden.

Acest summit NATO urmează să fie dominat de ameninţarea rusă şi de invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februare, lansată de către preşeidntele rus Vladimir Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.