SpaceX ar trebui să-şi aleagă tabăra - Ucraina sau Rusia, a declarat joi Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Zelenski, după ce compania lui Elon Musk a anunţat că a limitat utilizarea dispozitivelor de internet Starlink furnizate Kievului, astfel încât acestea să nu mai poată fi folosite pentru controlul dronelor, relatează Reuters.
Gwynne Shotwell, preşedinta şi directorul operaţional al SpaceX, a declarat miercuri, la o conferinţă, că serviciul Starlink - care a furnizat Ucrainei comunicaţii în bandă largă ajutând-o să se apere împotriva forţelor ruseşti - "nu a fost niciodată menit să fie folosit ca armă".
"Cu toate acestea, ucrainenii au profitat de ea în moduri care nu au fost în intenţia noastră şi care nu au făcut parte din niciun acord", a mai spus reprezentanta SpaceX.
Shotwell a precizat ulterior că s-a referit la informaţiile potrivit cărora armata ucraineană ar fi folosit serviciul Starlink pentru a controla dronele folosite pentru a repera poziţiile inamice, pentriu a calcula tirurile de lungă distanţă şi pentru a lansa bombe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Există lucruri pe care le putem face pentru a le limita capacitatea de a face acest lucru", a menţionat Shotwell. "Sunt lucruri pe care le putem face şi pe care le-am făcut", a adăugat ea, refuzând să spună ce măsuri a luat SpaceX.
Folosirea Starlink în cazul dronelor a depăşit sfera de aplicare a unui acord pe care SpaceX îl are cu guvernul ucrainean, a precizat Shotwell, adăugând că acest contract a fost destinat unor scopuri umanitare, cum ar fi furnizarea de internet în bandă largă pentru spitale, bănci şi familii afectate de invazia Rusiei.
"Ştim că armata le foloseşte pentru comunicaţii, iar acest lucru este în regulă", a spus ea. "Intenţia noastră nu a fost niciodată ca ei să le folosească în scopuri ofensive", a punctat preşedinta SpaceX.
Mihailo Podoliak, consilier politic al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a criticat joi decizia SpaceX pe Twitter, o altă companie a miliardarului Elon Musk.
"Un an de rezistenţă ucraineană, iar companiile trebuie să decidă: Fie sunt de partea Ucrainei şi a dreptului la libertate şi nu caută modalităţi de a face rău. Sau sunt de partea Rusiei şi a "dreptului" acesteia de a ucide şi de a cuceri teritorii", a scris Podoliak. "SpaceX (Starlink) şi doamna Shotwell ar trebui să aleagă o anumită opţiune", a adăugat el.
A year of resistance & companies have to decide:
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) February 9, 2023
-Either they are on the side of the right to freedom, and don’t seek ways to do harm.
-Or they are on RF’s side & its "right" to kill & seize territories.#SpaceX (Starlink) & Mrs. #Shotwell should choose a specific option
Armata ucraineană foloseşte mii de dispozitive Starlink pentru a comunica pe teren. Unele dintre dispozitive au fost furnizate gratuit de către compania lui Elon Musk. Totuşi, în ciuda importanţei Starlink pentru Kiev, Podoliak l-a criticat pe Musk în mai multe rânduri de la invazia rusă în Ucraina.
Astfel, el a respins un plan de pace adus în discuţie la un moment dat de Elon Musk care includea, potrivit lui Podoliak, ideea de "a schimba teritorii străine pentru o pace iluzorie" şi l-a îndemnat pe miliardar să nu "prezinte într-un mod pesimist" relatările oficiale ucrainene despre conflict.
SpaceX a livrat în mod privat camioane încărcate cu terminale Starlink în Ucraina, permiţând armatei ţării să comunice prin conectarea acestora şi prin conectarea lor la cei aproape 4.000 de mini-sateliţi pe care SpaceX i-a lansat până acum pe orbita joasă a Pământului. Guverne, inclusiv Statele Unite şi Franţa, au plătit pentru alte transporturi de terminale Starlink, pe lângă cele finanţate în mod privat de SpaceX.
Rusia a încercat să bruieze semnalele Starlink în regiune, dar SpaceX a ripostat prin întărirea software-ului, a declarat Elon Musk, directorul executiv al companiei.
Întrebată dacă SpaceX a anticipat utilizarea Starlink în scopuri ofensive în Ucraina atunci când a decis să trimită terminalele în zonele de conflict, directorul operaţional Gwynne Shotwell a spus miercuri: "Nu ne-am gândit la asta. Eu nu m-am gândit la asta. Poate că echipa noastră Starlink s-a gândit, nu ştiu. Dar am aflat destul de repede".
Starlink a suferit întreruperi de servicii în Ucraina la sfârşitul anului trecut, din motive pe care SpaceX nu le-a explicat. Întrebată dacă acele întreruperi au avut legătură cu eforturile SpaceX de a limita utilizarea ofensivă a Starlink, Shotwell a spus că nu vrea să răspundă, pentru că nu este sigură că ştie răspunsul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.