Democrata Kamala Harris îl conduce pe republicanul Donald Trump cu 45% la 41% din intenţiile de vot, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat joi, care arată că vicepreşedinta SUA a reuşit să stârnească un nou entuziasm în rândul alegătorilor şi a răsturnat cursa electorală cu nici trei luni înainte de alegerile din 5 noiembrie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avantajul de 4 puncte procentuale în rândul alegătorilor înregistraţi este mai mare decât avansul de 1 punct pe care Harris îl avea faţă de fostul preşedinte într-un sondaj Reuters/Ipsos publicat la sfârşitul lunii iulie.

Noul sondaj, care a fost efectuat în perioada 21-28 august şi are o marjă de eroare de 2 puncte procentuale, arată că Harris obţine sprijin în special în rândul femeilor şi al hispanicilor. Harris îl conduce pe Trump cu 49% la 36% - adică cu 13 puncte procentuale - atât în rândul femeilor, cât şi al alegătorilor hispanici. În patru sondaje Reuters/Ipsos realizate în iulie, Harris avea un avans de 9 puncte în rândul femeilor şi un avans de 6 puncte în rândul hispanicilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Trump conduce în rândul alegătorilor albi şi al bărbaţilor, în ambele categorii cu marje similare celor din iulie, dar avansul său în rândul alegătorilor fără diplomă universitară s-a redus la 7 puncte în ultimul sondaj, în scădere de la 14 puncte în iulie.

O CURSĂ DATĂ PESTE CAP

Rezultatele ilustrează modul în care cursa prezidenţială din SUA a fost zguduită pe parcursul verii.

Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a renunţat să mai candideze la 21 iulie, după o prestaţie dezastruoasă la o dezbatere cu Trump, care a stârnit numeroase apeluri din partea colegilor săi democraţi de a renunţa la cursa pentru realegere.

De atunci, Harris a câştigat teren în faţa lui Trump în sondajele naţionale şi în cele din statele cheie.

În timp ce sondajele naţionale, inclusiv cele realizate de Reuters/Ipsos, oferă semnale importante cu privire la opiniile electoratului, de fapt rezultatele care definesc Colegiul Electoral pentru fiecare stat în parte determină câştigătorul, iar câteva state intens disputate vor fi probabil decisive pentru stabilirea câştigătorului.

În cele şapte state în care alegerile din 2020 au fost cele mai strânse - Wisconsin, Pennsylvania, Georgia, Arizona, Carolina de Nord, Michigan şi Nevada - Trump are un avans de 45% la 43% faţă de Harris în rândul alegătorilor înregistraţi în sondaj.

„Este evident că a candida împotriva lui Harris este mai dificil pentru Trump, având în vedere schimbarea acestor cifre, dar cu siguranţă nu este insurmontabil”, a declarat Matt Wolking, un strateg de campanie republican care a lucrat la campania lui Trump din 2020. El a spus că Trump trebuie să rămână cât mai concentrat posibil în campania sa „pentru a nu speria” alegătorii care înclinau spre el pentru că nu-l plăceau pe Biden.

După acceptarea oficială a nominalizării democrate săptămâna trecută, Harris a plecat într-un turneu în statele intens disputate, inclusiv în Georgia, unde Biden a avut o puternică pierdere de sprijin înainte de a-şi încheia campania.

ENTUZIASM ÎN CREŞTERE

O proporţie de 73% dintre alegătorii democraţi înscrişi în sondaj au declarat că sunt mai încântaţi să voteze în noiembrie după ce Harris a intrat în cursă. Şi în timp ce un sondaj Reuters/Ipsos din martie a arătat că 61% dintre respondenţii care intenţionau să voteze pentru Biden o făceau în principal pentru a-l opri pe Trump, 52% dintre votanţii lui Harris din sondajul din august votau pentru a o susţine ca şi candidat, mai degrabă decât pentru a se opune lui Trump.

„Vedem în acest sondaj că oamenii sunt mai motivaţi de viitor decât de trecut”, a declarat Aimee Allison, fondatoare a She the People, un grup liberal care îşi propune să crească numărul femeilor de culoare în funcţii alese. „Ei o văd pe Kamala Harris ca fiind viitorul, iar republicanii văd aceste alegeri ca fiind doar despre Trump. Este mai probabil ca alegătorii să se implice atunci când li se oferă opţiunea de „mai mult decât” înfrângerea lui Trump”, a spus Allison.

Dar şi alegătorii lui Trump şi-au exprimat entuziasmul cu privire la candidatul lor, 64% dintre aceştia afirmând că alegerea lor a fost motivată mai mult de susţinerea lui Trump decât de opoziţia faţă de Harris.

Alegătorii l-au ales pe Trump pentru că ar avea o abordare mai bună a gestionării economiei SUA, cu 45% la 36%, o marjă mai mare decât a avut Trump într-un alt sondaj Reuters/Ipsos din această săptămână.

Harris, în schimb, a avut un avantaj de 47% la 31% în ceea ce priveşte politica privind avortul. Problema este importantă pentru democraţi după ce, în 2022, Curtea Supremă conservatoare a SUA a anulat dreptul naţional al femeilor la avort. Trump a nominalizat trei judecători conservatori la Curte în timpul preşedinţiei sale din 2017-2021. Iar 41% dintre alegătorii din sondaj - şi 70% dintre democraţi - au declarat că sunt îngrijoraţi că următorul preşedinte ar putea semna o interdicţie naţională a avorturilor.

Perioada de desfăşurare a ultimului sondaj s-a suprapus parţial cu Convenţia Naţională Democrată din 19-22 august de la Chicago, unde Harris a acceptat oficial nominalizarea partidului său, şi rămâne de văzut dacă acelaşi nivel de entuziasm pentru Harris va continua, notează Reuters.

Sondajul a fost realizat la nivel naţional şi a colectat răspunsuri de la 4.253 de adulţi americani, dintre care 3.562 de alegători înregistraţi.

Candidatul independent Robert F. Kennedy Jr., care şi-a suspendat campania la 23 august, în timp ce sondajul era încă în curs de desfăşurare, a fost susţinut de 6% dintre alegători în cadrul sondajului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.