Majoritatea cetăţenilor UE doresc renunţarea la ora de vară, conform presei germane, scrie Politico.
În jur de 80% dintre respondenţii unei consultări publice lansate de Comisia Europeană luna trecută au declarat că ar susţine renunţarea la ora de vară.
Comisia a lansat consultarea ca parte a analizei sale asupra directivei UE privind ora de vară. Nu au fost oferite detalii, însă Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc, va informa comisarii în legătură cu rezultatele săptămâna aceasta şi va redacta un raport oficial înaintea consultărilor cu Parlamentul European şi cu alte părţi relevante, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei.
Consultarea vine după o cerere din februarie a Parlamentului European de a analiza regulile actuale privind ora de vară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.