Atentatele produse, sâmbătă, la Mogadishu s-au soldat cu moartea a 90 de persoane, iar 120 de oameni sunt răniţi, au anunţat, duminică, autorităţile din Somalia.
Poliţia locală a anunţat că explozia a doua maşini capcană a dus la decesul a circa 90 de persoane, atentatele având loc în faţa unui hotel din Mogadishu şi în cartierul Madina.
Ofiţerul Mohamed Dahir a declarat pentru DPA că multe persoane decedate au fost scoase de sub dărâmăturile clădirilor devasate de explozii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele somalez Mohamed Abdullahi Mohamed a descris atentatele ca o tragedie naţională şi a cerut populaţiei să doneze sânge pentru ajutorarea victimelor. El a decretat trei zile de doliu naţional.
Atentatele nu au fost revendicate, dar, potrivit primelor informaţii, ar fi fost conduse de gruparea de islamişti somalezi Al Shabbab, care are legături cu Al-Qaïda.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.