Ucraina încă luptă pentru Bahmut, iar armata ucraineană nu a luat decizia de a se retrage din oraşul transformat în ruine, dar situaţia este din ce în ce mai dificilă. Mercenari Wagner cu experienţă în Siria şi Libia sunt angajaţi într-o bătălie furibundă în timp ce mii de civili au rămas încă în oraşul asediat, relatează CNN.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia, în alocuţiunea sa de marţi seară, că a aruncat valuri de oameni în luptă la Bahmut fără să ţină cont de vieţile lor. Rusia "nu ţine cont de oameni şi îi trimite în valuri constante împotriva poziţiilor noastre, iar intensitatea luptelor nu face decât să crească", a spus Zelenski. El a reconfirmat că luptele din Bahmut sunt "cele mai dificile" şi că apărarea acestui oraş este esenţială.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Statul Major al armatei ucrainene a recunoscut, miercuri, că ruşii continuă să avanseze. "În direcţia Bahmut, inamicul continuă să avanseze. Acesta nu se opreşte din asaltul asupra oraşului Bahmut", a declarat armata ucraineană într-o actualizare a situaţiei, miercuri dimineaţă.
Forţele ruse au desfăşurat mai mulţi luptători experimentaţi de la compania militară privată Wagner Group în asaltul lor asupra Bahmut, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru CNN. "Aceste unităţi sunt conduse de militari care au avut experienţă de luptă în Siria, Libia şi în alte puncte fierbinţi", a precizat Serhii Cerevati, purtător de cuvânt al Comandamentului de Est al Forţelor Armate Ucrainene
Potrivit lui Cerevati, luptele sunt în curs de desfăşurare de-a lungul frontului Bahmut. "Inamicul a lansat 209 atacuri folosind artileria cu tunuri, MLRS. Au avut loc 57 de schimburi de focuri şi un atac aerian efectuat de inamic", a relatat el. Forţele ruseşti suferă pierderi imense şi îşi compromit capacitatea de a lupta dincolo de Bahmut, susţine ucraineanul. "Ceea ce câştigăm acum împotriva inamicului este faptul că nu-i permitem să străpungă sistematic apărarea noastră, nu-i permitem să ajungă rapid în spate, nu-i permitem să ne înconjoare trupele", a explicat Cerevati.
Pe de altă parte, Evgheni Prigojin, şeful Wagner, a recunoscut că forţele ucrainene opun o "rezistenţă furibundă" încercării Moscovei de a cuceri bastionul Bahmut, relatează The Guardian. Ucraina "aruncă rezerve suplimentare" în Bahmut pentru a încerca să ţină cu orice preţ oraşul din est, a declarat Prigojin într-un scurt mesaj audio difuzat de serviciul său de presă. "Zeci de mii de luptători ai armatei ucrainene opun o rezistenţă furibundă. Sângele luptelor creşte pe zi ce trece”, susţine Prigojin, confirmând, practic, că forţele ucrainene nu se retrag.
"Nimeni nu se va retrage încă"
Un soldat din Brigada 93 ucraineană a declarat că forţele ţării sale încă rezistă în oraşul Bahmut şi nu există în plan o retragere. "Rezistăm la Bahmut. Nimeni nu are de gând să se retragă încă", a declarat soldatul într-o înregistrare video postată miercuri de armata ucraineană. "Rezistăm. Bahmut este Ucraina", spune soldatul.
Brief update from Bakhmut this morning.
(@NOELreports) March 1, 2023
“The enemy has been silenced a little, it is a little calmer, but there are shooting battles on the outskirts, explosions due to mortars flying but we are standing in our Bakhmut. No one is going to leave anywhere yet, we are standing.” pic.twitter.com/P0KSouhB4o
Militarul susţine că situaţia din Bahmut este ceva mai calmă decât în zilele precedente. "Am înăbuşit un pic inamicul. Este un pic mai calm, dar încă mai sunt schimburi de focuri la periferie", a spus el. "Există explozii izolate, explodează minele", relatează el.
Armata ucraineană nu a luat decizia de a se retrage din oraş, a declarat, pe de altă parte,Serhii Cerevati. "Dacă vedem că ameninţarea la adresa personalului nostru şi a situaţiei noastre operaţionale este mai mare decât necesitatea de a menţine teritoriul, o facem (retragerea trupelor), dar o facem într-un mod organizat, fără panică", a declarat purtătorul de cuvânt pentru CNN. "Doar Comandamentul vede în ce măsură există o astfel de nevoie în această situaţie. Şi apoi decizia relevantă este luată la o reuniune a Statului Major", a explicat el. "Pot spune că nu există o astfel de decizie acum", a adăugat oficialul militar ucrainean.
Forţele ruseşti bombardează Bahmutul, dar oraşul din estul ţării, intens disputat, nu este înconjurat, au declarat marţi oficialii ucraineni.
4.500 de civili au rămas în Bahmut
Şi în aceste condiţii, câteva mii de civili se consideră că ar fi încă în oraş, unde ajutorul umanitar aproape este imposibil să mai fie furnizat, relatează CNN.
În Bahmut se află încă aproximativ 4.500 de civili, inclusiv 48 de copii, a declarat un oficial ucrainean, în timp ce forţele ruseşti continuă să avanseze spre oraş, iar oamenii sunt îndemnaţi să plece.
"Aproximativ 4.500 de civili au rămas în Bahmut. Inclusiv 48 de copii care nu pot fi evacuaţi pentru că locuiesc în locuri care nu mai sunt accesibile", a declarat miercuri pentru CNN purtătoarea de cuvânt a administraţiei militare regionale ucrainene din Doneţk,Tetiana Ignatcenko. Ea a făcut apel la populaţie să plece din oraş, dar a precizat că există deocamdată suficiente provizii.
"Există mâncare, apă şi medicamente în oraş. Oamenii au fost aprovizionaţi cu totul în avans", a declarat Ignatcenko. "Cu toate acestea, toată lumea trebuie să plece. Situaţia este extrem de periculoasă pentru civili", a spus ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.