Suspectul arestat pentru incidentul de la moscheea Finsbury Park a strigat că vrea să ucidă toţi musulmanii, după ce a intrat cu maşina în mulţime, relatează Daily Mail, precizând că oamenii care ieşiseră din moschee ajutau un bătrân care căzuse, atunci când au fost loviţi

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Abdulrahman Saleh Alamoudi a declarat că se afla printre cei care îl ajutau pe musulmanul bătrân care căzuse, probabil după ce i se făcuse rău. „Aveastă dubă mare a venit pur şi simplu şi ne-a călcat. Cred că cel puţin opt sau 10 oameni au fost răniţi. Din fericire, eu am reuşit să scap. Apoi a coborât un tip din dubă şi l-am prins. Striga, spunea ’Voi ucide toţi musulmanii, voi ucide toţi musulmanii’. Lovea cu pumnii”, a povestit el.

„Apoi am reuşit să îl punem pe jos. Apoi spune ’Omorâţi-mă, omorâţi-mă’. I-am spus ’Nu te vom ucide. De ce ai făcut acest lucru?’. Nu a spus nimic”, a adăugat martorul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un alt martor, Abdikadar Warfa, a declarat că a ajutat la reţinerea suspectului, în timp ce prietenii lui au ajutat victimele. „Am văzut un om sub dubă. Sângera. Prietenul meu a spus că a trebuit să ridice duba, eu am fost ocupat cu bărbatul care a încercat să fugă. Prietenul meu a zis că a spus ceva, dar nu am auzit”, a afirmat Warfa.

„(Oamenii loviţi – n.r.) erau majoritatea tineri. Erau foarte rău. Am încercat să îl opresc (pe suspect – n.r.), unii oameni îl loveau, dar le-am spus să îl oprească şi să îl ţină până la sosirea poliţiei. A încercat să fugă, dar oamenii l-au imobilizat. Se lupta să fugă”, a adăugat tânărul.

Martori au povestit că au ţinut suspectul timp de o jumătate de oră, până la sosirea poliţiei. Şoferul, în vârstă de 48 de ani, era ras, are părul creţ şi purta un tricou alb.

Vehiculul folosit pare să fi fost închiriat de la o companie din Ţara Galilor, Pontaclun Van Hire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.