Ucraina acuză luni Rusia de o intensificare a atacurilor pe frontul de est în vederea ”maximizării epuizării trupelor” ucrainene, înaintea sosirii ajutorului militar din Occident - mai ales a avioanelor de vânătoare de tip F-16, relatează AFP.
”Comandamentul trupelor ruse face în prezent tot ceea ce poate pentru a creşte şi extinde intensitatea ostilităţilor cu scopul de a maximiza epuizarea trupelor noastre”, acuză pe Telegram comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski.
Oleksandr Sîrski acuză Moscova de faptul că este conştientă de faptul că ”timpul va juca în favoarea” Kievului după primirea unei ”cantitiăţi importante de armament şi echipament” din partea aliaţilor săi, inclusiv avioane de tip F-16, menite să consolideze apărarea aeriană ucraineană.
Comandantul armatei ucrainene anunţă că forţele ruse de faptul că îşi concentrează eforturile în zonele ”Kupiansk, Pokorvsk, Kurahove şi Vremivka”, pe frontul de est, în timp ce continuă ”lupte aprige” în estul şi sudul Ucrainei.
Procurorul regiunii Herson (sud), parţial ocupată de Moscova, anunţă luni că un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost ucis de un ”exploziv aruncat dintr-o dronă”.
Nouă persoane au fost rănite într-un bombardament rusesc în regiunea Poltava, în partea central-estică a Ucrainei, potrivit guvernatorului Filip Pronin.
”În prezent inamicul a bombardat infrastrucctura divilă a regiunii Poltava”, anunţă el pe Telegram.
”Mai multe imobile au fost avariate”, anunţă el.
UCRAINA SE PREGĂTEŞTE DE MULTE ÎNTRERUPERI DE CURENT ÎN SĂPTĂMÂNILE VIITOATRE
Ucraina a anunţat luni că întreruperile de curent se vor înrăutăţi până la sfârşitul lui iunie, după o serie de atacuri ruseşti vizând infrastructuri energetice.
Moscova a lansat o campanie de bombardamente în ultimele luni, vizând principalele centre de producţie şi distribuţie de electricitate ucrainene.
Ea a distrus, acuză preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei.
”În următoarele săptămâni, situaţia va fi mult mai dificilă decât în prezent”, avertizează directorul operatorului naţional Ukrenergo, Volodimir Kudrîţkii.
Potrivit furnizorului de energie, lucrări de mentenenaţă la centalele nucleare, vremea nefavorabilă şi importul insuficient de electricitate urmează să intensifice penuriile existente.
Ukrenergo prevede până la 12 ore de întreruperi pe zi.
Kurîţkii avertizează că ”această situaţie va continua până la sfârşitul lui iulie”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.