Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate în patru regiuni din Ucraina parţial ocupate de forţele ruse, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, în pofida relaţiilor apropiate ale Belgradului cu Moscova, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Serbia... nu va recunoaşte acest lucru (referendumurile), deoarece respectă dreptul internaţional, Carta Naţiunilor Unite şi rezoluţiile ONU”, a afirmat Vucic.

Autorităţile susţinute de Rusia din cele patru regiuni ucrainene declară că se aşteaptă la majorităţi mari în favoarea aderării la Rusia pe baza numărului de voturi la referendumuri, pe care Kievul şi Occidentul le-au denunţat drept voturi false ilegale, organizate sub ameninţarea armei.

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat să proclame anexarea celor patru provincii – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – într-un discurs, vineri.

Serbia, candidată la aderarea la Uniunea Europeană, se bazează exclusiv pe Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale şi a refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale impuse Moscovei în urma războiului din Ucraina.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă din sud, locuită în principal de etnici albanezi. De asemenea, Moscova a vândut şi arme Serbiei în trecut.

Serbia a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă asupra Kievului şi susţine respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

”Ne protejăm propria integritate teritorială şi este în interesul nostru să protejăm integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional”, a spus Vucic.

În plus, Ucraina refuză să recunoască independenţa Kosovo faţă de Serbia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.