Preşedintele american Donald Trump este investigat pentru că l-ar fi presat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să îl ancheteze pe fostul vicepreşedinte al SUA Joe Biden, iar dacă acest lucru se va dovedi adevărat, punerea sa sub acuzare ar fi singura opţiune, a declarat duminică preşedintele Comisiei pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor, Adam Schiff, transmite Reuters.
Trump şi aliaţii săi, inclusiv secretarul de Stat Mike Pompeo, au apărat convorbirea avută de preşedintele american cu omologul său ucrainean, care ar fi subiectul unei plângeri făcută de un informator, şi au amplificat atacurile împotriva lui Biden.
Schiff a evitat anterior să ceară punerea sub acuzare a lui Trump, dar comentariile sale la emisiunea “State of the Union” de la CNN arată că şi-a schimbat poziţia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Dacă preşedintele blochează ajutorul militar, iar în acelaşi timp încearcă să convingă un lider străin să facă ceva ilegal, să ofere informaţii compromiţătoare despre oponentul său în timpul campaniei prezidenţiale, atunci ar fi singura soluţie echivalentă cu răul reprezentat de acest comportament”, a afirmat Schiff.
Acesta a declarat pe 25 iulie, la CNN, că singura modalitate prin care Trump poate pleca din funcţie este ”să nu fie votat”, el încurajând democraţii să se asigure că alegătorii vor merge la vot în 2020.
Alţi parlamentari au cerut conducerii democrate să îl pună imediat sub acuzare pe Trump, dar preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, s-a opus până acum apelurilor pentru a începe acest proces.
Într-o scrisoare adresată duminică colegilor săi, Pelosi a avertizat administraţia să nu ţină secrete detaliile legate de plângerea făcută de informator. Administraţia s-a opus până în prezent să ofere parlamentarilor informaţiile respective.
“Dacă administraţia persistă să împiedice ca acest informator să dezvăluie Congresului o posibilă încălcare a îndatoririlor constituţionale de către preşedinte, atunci va deschide un nou capitol de ilegalităţi, care ne vor aduce într-o nouă etapă a investigaţiei”, a scris Pelosi.
Discuţia telefonică avută de Trump pe 25 iulie cu Zelenski se află în centrul unei bătălii care escaladează la Washington.
Noi informaţii apărute vineri arată că Trump i-a cerut în mod repetat lui Zelenski să investigheze dacă Biden s-a folosit în mod incorect de funcţia sa de vicepreşedinte atunci când a avertizat că va bloca ajutorul american dacă un procuror care investiga o companie de gaze la care era implicat fiul lui Biden nu va fi concediat.
Biden a confirmat că a dorit concedierea procurorului, dar a negat că a cerut acest lucru pentru a-şi ajuta fiul. Biden a spus că şi guvernul american, Uniunea Europeană şi instituţiile internaţionale au cerut la rândul lor concedierea procurorului pentru incapacitatea sa de a urmări cazuri majore de corupţie.
Trump a negat că ar fi încălcat legea, declarând duminică reporterilor că a avut o conversaţie extraordinară cu Zelenski şi că nu ar avea nicio problemă ca avocatul său personal Rudy Giuliani să fie audiat în Congres.
”Nu doresc să îi fac rău lui Biden, dar a făcut un lucru foarte necinstit”, a afirmat Trump duminică dimineaţa, la plecarea de la Washington pentru a participa la un miting la Houston.
Duminică, Pompeo a afirmat că Biden ar trebui să fie investigat dacă dovezile vor arăta că a intervenit în mod nepotrivit pentru a-şi proteja fiiul de o investigaţie în Ucraina.
”Consider că vicepreşedintele Biden s-a comportat incorect, dacă şi-a protejat fiul şi a intervenit la conducerea din Ucraina într-un mod corupt. Cred că trebuie să cercetăm acest lucru până la capăt”, a afirmat Trump la emisiunea “This Week” de la postul ABC.
Biden a afirmat sâmbătă că ar trebui să aibă loc o investigaţie referitoare la apelul telefonic făcut de Trump, afirmând că ”pare a fi un abuz de putere copleşitor”. Fostul vicepreşedinte american a declarat că nu a vorbit niciodată cu fiul său despre Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.