Spionii ucraineni îşi propun pentru anul viitor să-şi intensifice operaţiunile de culegere de informaţii şi să efectueze acte de sabotaj în adâncimea teritoriului controlat de Rusia, pentru a aduce războiul cât mai aproape de Kremlin, a declarat pentru POLITICO şeful serviciului de securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk.
"Nu ne putem dezvălui planurile. Ele ar trebui să rămână un şoc pentru inamic. Pregătim surprize", a declarat generalul-maior Vasil Maliuk în răspunsuri la întrebări transmise în scris. "Ocupanţii trebuie să înţeleagă că nu vor putea să se ascundă. Vom găsi inamicul peste tot", a avertizat el.
Deşi s-a ferit să ofere detalii, Maliuk a dat totuşi câteva indicii. Probabil că ţintele logistice şi activele militare din teritoriul ucrainean ocupat de ruşi vor continua să fie în centrul atenţiei, dar vor exista şi lovituri dincolo de graniţă, scrie POLITICO.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"BUMBACUL VA CONTINUA SĂ ARDĂ"
"Căutăm mereu noi soluţii. Aşadar, bumbacul va continua să ardă", a menţionat Maliuk, făcând o glumă. Ucrainenii folosesc cuvântul "bumbac" pentru a descrie exploziile din Rusia şi din teritoriile ocupate ale Ucrainei organizate de serviciile speciale ucrainene. Acest termen provine din mass-media, iar oficialii ruşi descriu numărul tot mai mare de astfel de incidente cu ajutorul cuvântului hlopok, care înseamnă atât "explozie", cât şi "bumbac" în limba rusă.
În condiţiile în care luptele de-a lungul a sute de kilometri de linii de front au fost în esenţă blocate în cea mai mare parte a acestui an, acţiunile îndrăzneţe ale SBU ridică moralul ucrainenilor şi, de asemenea, afectează capacităţile de luptă ale Rusiei. "SBU efectuează lovituri punctuale ţintite. Îl înjunghiem pe inamic cu un ac chiar în inimă. Fiecare dintre operaţiunile noastre speciale urmăreşte un scop specific şi dă rezultate. Toate acestea, într-un complex, complică capacităţile Federaţiei Ruse de a purta un război şi aduc victoria noastră mai aproape", a explicat Maliuk.
CU DRONELE "MALIUK" LA VÂNĂTOARE DE NAVE RUSEŞTI
Un domeniu de interes vor fi Crimeea şi Marea Neagră, pe baza operaţiunilor din acest an.
Proiectul preferat al lui Maliuk este drona Sea Baby, numită chiar maliuk în ucraineană, care înseamnă "micuţ". Drona transportă 850 de kilograme de explozibili şi este capabilă să opereze în condiţii de furtună, ceea ce o face greu de detectat. "Cu ajutorul acestor micuţi, împingem treptat Flota Mării Negre a Federaţiei Ruse în afara Crimeei", subliniază Maliuk.
Acest tip de drone a fost folosit pentru a ataca în iulie podul Kerci, care leagă Crimeea ocupată de Rusia continentală, precum şi pentru a lovi navele ruseşti.
În octombrie 2022, dronele marine ale SBU au atacat Golful Sevastopol, avariind patru nave de război ruseşti. În acest an, dronele au lovit două nave purtătoare de rachete, un petrolier, o navă de asalt amfibie şi au avariat, de asemenea, un remorcher militar de mari dimensiuni şi cea mai nouă navă de recunoaştere a Rusiei. Aceste atacuri au forţat Moscova să mute o mare parte din flotă de la baza sa din Sevastopol din Crimeea ocupată, lăsând vestul mării liber de navele ruseşti şi permiţând astfel Ucrainei să reia utilizarea porturilor sale pentru transport maritim.
"O ŢINTĂ LEGITIMĂ PENTRU NOI"
Podul Kerci este încă funcţional, după un atac cu camion-capcană din 2022 şi după un alt atac din acest an, dar este deschis doar parţial, susţine Maliuk. "Este o ţintă legitimă pentru noi, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu regulile de război. Legea ucraineană ne permite, de asemenea, să atacăm acest obiectiv. Şi trebuie să distrugem logistica inamicului nostru", a adăugat Maliuk.
Şeful SBU spune că Ucraina îşi analizează cu atenţie ţintele înainte de a lovi - un efort de a rămâne în cadrul regulilor războiului, spre deosebire de Rusia, care a tras cu rachete, artilerie şi drone atât asupra unor ţinte militare, cât şi civile.
"Atunci când îşi planifică şi îşi pregăteşte operaţiunile speciale, SBU îşi selectează cu atenţie ţintele. Acţionăm asupra instalaţiilor militare sau asupra celor pe care inamicul le foloseşte pentru a-şi îndeplini sarcinile militare. Acţionăm pe deplin conform normelor de drept internaţional", dă asigurări Maliuk.
SBU îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor pe teritoriul Ucrainei - în Donbas, Crimeea şi Marea Neagră."Acesta este teritoriul nostru şi vom folosi toate metodele posibile pentru a-l elibera de ocupanţi", a precizat Maliuk.
Când vine vorba de planificarea unor atacuri în Rusia, SBU spune că se concentrează doar pe ţinte folosite în scopuri militare, cum ar fi coridoarele logistice pentru aprovizionarea cu arme - de pildă, un tunel feroviar din Siberia a fost lovit de două explozii (SBU nu a revendicat responsabilitatea) -, precum şi navele de război, bazele militare şi alte ţinte similare.
"Toate operaţiunile SBU despre care auziţi despre sunt exclusiv munca noastră şi dezvoltarea noastră tehnică unică", a punctat Maliuk. "Aceste operaţiuni au devenit posibile, în special, pentru că noi dezvoltăm şi implementăm soluţiile noastre tehnice", a explicat el.
Rusia ar trebui să se pregătească să fie lovită, conchide POLITICO.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.