Patrick Shanahan, Secretarul Apărării în exerciţiu, a ajuns în Afganistan luni şi a declarat că este important ca guvernul afgan să fie implicat în negocierile cu talibanii pentru a încheia războiul vechi de 17 ani, scrie Reuters.
Shanahan, care se va întâlni cu soldaţii americani şi cu preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat că nu a primit deocamdată niciun ordin pentru a reduce trupele americane din Afganistan, care numără în prezent 14.000 de soldaţi.
El a precizat şi că Statele Unite au interese de securitate importante în regiune.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Guvernul lui Ghani nu a fost implicat în negocierile dintre talibani şi reprezentanţii SUA, gruparea militantă considerând conducerea de la Kabul ca fiind doar o marionetă a Statelor Unite.
„Este important ca guvernul afgan să fie implicat în discuţiile privind Afganistanul”, a declarat Shanahan în faţa unui reporteri care au călătorit alături de el.
„Afganii trebuie să decidă cum va arăta Afganistanul în viitor. Nu este despre SUA, ci despre Afganistan”, a afirmat el.
Shanahan, care a preluat funcţia după ce Jim Mattis şi-a dat demisia în urma unor neînţelegeri cu Trump privind retragerea trupelor din Siria, a precizat însă că nu poate oferi garanţii pentru că negocierile sunt coordonate de trimisul special Zalmay Khalilzad.
Shanahan a declarat că scopul acestei călătorii este să înţeleagă mai bine situaţia de la faţa locului şi apoi să îl informeze pe Trump în acest sens.
Oficailii americani au organizat mai multe discuţii cu talibanii în Qatar în ultimul an, în ceea ce a fost numit ca fiind cel mai mare efort privind pacea în Afganistan de când talibanii au fost înlăturaţi de la putere de forţele coordonate de SUA în 2001.
Ambele părţi au precizat că au avut loc progrese după ultima rundă de discuţii, deşi încă mai rămân obstacole importante cum ar fi implicarea guvernului afgan.
Următoarea rundă de discuţii va avea loc în Qatar pe 25 februarie.
Vizita lui Shanahan vine pe fondul unor îngrijorări ale guvernului afgan privind retragerea trupelor americane din Afganistan.
Un oficial afgan, vorbind sub condiţia anonimatului, a declarat că doar ideea de retragerea a trupelor este periculoasă. „Bineînţeles că acest lucru a oferit un avantaj talibanilor, nu încape îndoială”, a afirmat oficialul.
Shanahan a declarat însă că nu se discută despre o potenţială retragere a jumătate din trupele americane şi că nu a primit ordine pentru a reduce numărul soldaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.