Rusia nu are de gând să invadeze Ucraina, iar sugestiile contrare sunt propagandă rău intenţionată a Statelor Unite, a declarat sâmbătă şeful serviciilor de informaţii externe al Moscovei, Serghei Narişkin, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oficialii americani, ai NATO şi ucraineni au tras un semnal de alarmă în ultimele săptămâni cu privire la ceea ce spun că sunt mişcări neobişnuite de trupe ruseşti în apropierea graniţei cu Ucraina, sugerând că Moscova ar putea fi gata să lanseze un atac.

Rusia a spus în repetate rânduri că este liberă să-şi mute trupele pe propriul teritoriu şi că astfel de mişcări nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare.

"Trebuie să liniştesc pe toată lumea. Nu se va întâmpla aşa ceva", a declarat Serghei Narişkin, într-un interviu difuzat la televiziunea de stat, referindu-se la comentariile despre presupusele planuri de invazie ale Rusiei.

El a spus că ”tot ceea ce se întâmplă în jurul acestui subiect în acest moment este, desigur, propagandă rău intenţionată a Departamentului de Stat al SUA”.

Narişkin a vorbit la o zi după ce principalul diplomat american pentru afaceri europene din cadrul Departamentului de Stat a declarat că toate opţiunile sunt pe masă cu privire la modalitatea de răspuns la acumularea de trupe de către Rusia lângă graniţa cu Ucraina şi că NATO va decide următoarea mişcare după consultări care vor avea loc săptămâna viitoare.

În timp ce oficialii americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la un posibil atac rusesc asupra Ucrainei, Moscova a acuzat Washingtonul, Kievul şi NATO de comportament provocator şi iresponsabil în apropierea graniţelor sale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.