Pavlo Kirilenko, şeful administraţiei regionale Doneţk, a afirmat că ruşii au bombardat intenţionat locuri din Mariupol în care se aflau civili, el făcând referire la un teatru şi o piscină, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Această mizerie vrea să distrugă fizic Mariupol şi pe oamenii din Mariupol, care au devenit un simbol al rezistenţei. Astăzi, ei au lansat un atac aerian asupra unui teatru şi a piscinei Neptune.

Sute de locuitori din Mariupol se refugiau în teatru. Nu se ştie cum sunt ei acum, pentru că intrarea în adăpost este blocată de moloz. Ruşii deja încep să mintă că era sediul batalionului Azov. Ei ştiu bine că acolo erau civili.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Erau doar civili şi la Neptune. Acum sub dărâmături sunt femei însărcinate şi femei cu copii. Acesta este pur terorism”, a notat Kirilenko într-un mesaj postat pe Telegram.

În social media au apărut imagini din satelit cu teatrul care a fost bombardat, iar în explicaţii se precizează că în faţa şi în spatele teatrului era scris cu litere imense cuvântul “COPII”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.