Secretarul de stat însărcinat cu Scoţia Douglas Ross a demisionat marţi din funcţie, subliniind că dezaprobă comportamentul lui Dominic Cummings, consilierul special al premierului Boris Johnson, căruia îi reporşează faptul că a încălcat din motive familiale izolarea instaurată de Guvernul conservator, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dominic Cummings şi-a justificat comportamentul luni, într-o conferinţă de presă în care a refuzat să demisioneze şi în care a spus că nu regretă nimic.

Douglas Ross precizează, în scrisoarea în care îşi prezintă demisia, că a ascultat explicaţiile prezentate de către artizanul Brexitului şi deplânge faptul că mulţi dintre britanici pot să ajungă să creadă, astfel, că nu se află toţi în aceeaşi barcă.

”Unii dintre alegătorii mei nu au putut spune la revedere unor fiinţe dragi, familii nu s-au putut reuni în doliu, unii nu şi-au putut vizita rudele bolnave, pentru că au urmat recomandările Guverului. Nu pot să le spun cu bună credinţă că ei greşesc şi că un consilier de rang înalt al Guvernului are dreptate”, scrie ministrul.

Contactat de BBC marţi, ministrul Biroului Cabinetului britanic Michael Gove l-a apărat pe Dominic Cummings, un ”om onorabil şi integru”.

”Dominic înţţelege întru totul ceea ce au simţit oamenii obişnuiţi atunci când au fost dezvăluite faptele care-l privesc”, a declarat Gove.

”Cei mai mulţi dintre ei vor înţelege că el era supus unei presiuni imense şi că a depus eforturi să privilegieze sănătatea soţiei şi fiului său”.

”NICI REGRETE, NICI SCUZE”

Consilierul special al lui Boris Johnson Dominic Cummings s-a apărat luni de acuzaţii portivit cărora a încălcat izolarea impusă în lupta împotriva noului coronairus şi nu a propus, dacă s-a gândit vreodată la acest lucru, să demisioneze, după trei zile de furtună politcă, relatează AFP.

După trei zile de furtună, şeful Guvernului conservator a apreciat că ”oamenii îşi vor face opinia lor”.

”Creierul” campaniei referindumului din 2016 care a condus la Brexit a declarat anterior că a acţionat în mod ”legal şi rezonabil” parcurgând 400 de kilometri, în pofida izolării care le impune britanicilor să rămână închişi în casă.

Prezentând o cronologie precisă, el a spus că a ales să se ducă împreună cu soţia şi fiul lor în vârstă de patru ani la părinţii săi, la Durham, în nord-estul Angliei, pentru că se temea că a contractat covid-19.

Familia sa a locuit într-o clădire de pe propritatea respectivă. Nu exista, afirmă el, o soluţie cu privire la îngrijirea copilului la Londra.

În faţa jurnaliştilor reuniţi în grădina sediului Guvernului, pe Downing Street, putericul şi controversatul consilier a anunţat că nici nu a ”propus” şi nici nu a ”luat în calcul” să demisioneze, în pofida unui val de îndemuri în acest sens, inclusiv din rândul majorităţii conservatoare.

El a recunoscut însă că nu a discutat despre această deplasare cu premierul, care tocmai era testat pozitiv cu covid-19, o ”eroare”, a apreciat el - singura pe care o recunoaşte.

”Cred că nu există o regulă pentru mine şi una pentru populaţie”, a declarat el, respingând o formulă a opoziţiaei laburiste.

Multe cotidiene rezumă scandalul, marţi, pe prima pagină, titrând ”nici regrete, nici scuze”.

Într-o conferinţăă de presă, Boris Johnson a declarat luni seara că regretă ”confuzia” şi ”furia” care agită Regatul Unit de trei zile.

După mai bine de două luni de izolare, şeful Guverului a amunţat o relaxare majoră a restricţiilor impuse în lupta împotriva noului coronavirus, care s-a soldat cu aproape 37.000 de morţi în Regatul Unit, a doua cea mai îndoliată ţară din lume, după Statele Unite.

La 15 iunie, ”avem intenţia să autorizăm toate magazinele neesenţiale, de la centrele comerciale la magazinele mici independente, să redeschidă”, a anuţat ţeful Guvernului conservator.

Magazinele în aer liber, precum pieţele şi vânzătorii de maşini, vor putea redeschide începând de la 1 iunie. Saloanele de cofură şi de înfrumuseţare şi sectorul hotelier rămâm, în schimb, închise.

”FRAIERI”

Boris Johnson i-a sărit în ajutor lui Dominic Cummings cu o zi înainte, dând asigurări că acesta s-a comportat ”în mod responsabil, legal şi cu onestitate”. Însă, în pofida intervenţiei sale, aproximativ 20 de deputaţi conservatori au continuat să ceară plecarea consilierului.

”Acesta este un caz clasic de «să faci ceea ce spun, nu ceea ce fac eu»”, consideră fostul ministru conservator Paul Maynard. ”Pare complet de neapărat, poziţia sa este de nesusţinut”.

”Acesta a fost un test pentru premier, iar el l-a picat”, a reacţionat şiderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, denunţând ”o insultă la adresa sacrificiilor făcute de poporul britanic”.

Criticile depăşesc cu mult spectrul politic.

Potrivit unuia dintre oamenii de ştiinţă însărcinaţi cu consilierea Guvernului, profesorul Stephen Reicher, Boris Johnson a ”călcat în picioare toate sfaturile pe care i le-am dat în vederea asigurării încrederii şi aderării” britanicilor la consemnele necesare în lupta împotriva răspândirii viruslui.

Reprezentanţi ai Bisericii anglicane au insistat în acelaţi sens.

”Întrebarea, acum, este aceasta: acceptăm să fim minţiţi şi ca premierul să ne considere fraieri?”, a scris pe Twitter episcopul din Leeds, Nick Baines.

Înaintea acestui scandal, şefa serviciilor sanitare scoţiene, iar apoi un consilier ştiinific britanic au fost criticaţi din cauză că nu au respectat izolarea. Ei au demisionat imediat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.