Şefii Apărării din Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia au promis, duminică, la o întâlnire avută la Tokyo, să consolideze cooperarea pentru a combate ”ameninţările nucleare şi cu rachete” ale Coreei de Nord, aceasta fiind prima astfel de întâlnire în ultimii 15 ani, în contextul în care ţările întăresc coordonarea într-o regiune tot mai tensionată, relatează CNN.
Întâlnirea trilaterală vine la aproape un an de la un summit de referinţă între cele trei ţări, găzduit de preşedintele SUA Joe Biden la Camp David – parte a ofertei Washingtonului de a întări legăturile cu doi dintre aliaţii săi cheie din Asia, în timp ce stă cu ochii pe provocările Coreei de Nord şi agresiunea Chinei în regiune.
Într-o declaraţie comună făcută publică duminică, secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, ministrul japonez al Apărării, Minoru Kihara şi cel din Coreea de Sud, Shin Won-sik, ”au amintit angajamentul lor solid de a consolida cooperarea trilaterală pentru a combate ameninţările nucleare şi cu rachete” din Coreea de Nord.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei şi-au exprimat, totodată, ”îngrijorarea profundă” privind ”angajamentul sporit de cooperare militară şi economică” dintre Moscova şi Phenian, potrivit declaraţiei. Mai multe guverne au acuzat Coreea de Nord că livrează Rusiei armament pentru războiul său din Ucraina, iar luna trecută cei doi vecini au semnat un nou pact pentru apărare.
Coordonarea trilaterală în plină dezvoltare dintre SUA, Japonia şi Coreea de Sud marchează o schimbare în relaţiile din regiune, Seulul şi Tokyo – ambii aliaţi de durată ai SUA – văzuţi de toţi cum lucrează pentru a da la o parte animozităţile istorice şi lipsa de încredere pentru a gestiona mai bine ameninţările de securitate comune.
În urma summitului de anul trecut, Kishida a anunţat că astfel de summituri anuale vor avea loc cu participarea mai multor oficiali ai acestor state, inclusiv miniştri ai Afacerilor Externe şi Apărării, consilieri de securitate naţională, alături de miniştri de Finanţe, Industrie şi Comerţ. Liderii au anunţat, de asemenea, noi exerciţii militare şi un hotline pentru comunicarea de criză.
Cooperarea sporită a generat reacţii de la Beijing, care, întrebat despre summitul trilateral de anul trecut de la Camp David, a afirmat că regiunea Asia-Pacific nu ar trebui ”transformată într-un câmp de wrestling pentru competiţii geopolitice”.
Declaraţia comună de duminică nu se referă explicit la China, dar şefii Apărării au reiterat opoziţia faţă de ”orice încercări unilaterale de a schimba status quo-ul în apele Indo-Pacificului” şi au notat că evaluările lor comune privind ”activităţi militare maritime şi aeriene recente în regiunea Indo-Pacific, inclusiv în Marea Chinei de Sud”.
China a dat glas agresiv pretenţiilor sale în contestatele ape ale Mării Chinei de Sud, păstrând o prezenţă extinsă în apropierea unor insule controlate de Japonia pe care Beijingul le revendică, în estul Mării Chinei, şi şi-a sporit intimidările militate asupra insulei autoguvernate Taiwan.
Şefii Apărării au formalizat, de asemenea, un acord trilateral care reafirmă ”statornicia noii ere de cooperare trilaterală”, potrivit declaraţiei comune.
Aceasta ar ”instituţionaliza” cooperarea trilaterală pe probleme de securitate între autorităţile de apărare din cele trei state, inclusiv consultări politice la nivel înalt, schimb de informaţii, exerciţii trilaterale şi cooperare în domeniul schimburilor pentru apărare.
Aşteptata reconstituire a forţelor SUA în Japonia
Potrivit unui oficial din Apărare, secretarul Austin este aşteptat să anunţe că SUA intenţionează să reconstituie Forţele SUA din Japonia (USF-J) ca un comandament al forţelor reunite, omolog al Comandamentului Reunit pentru Operaţiuni al Japoniei (J-JOC).
Detaliile implementării, care ar oferi reconstituitei USF-J un rol direct de lider ”atât în timp de pace, cât şi în potenţiale crize”, vor fi stabilite de grupuri de lucru conduse de Comandamentul SUA pentru Indo-Pacific, potrivit oficialului.
”Intenţia este ca USF-J să devină un comandament independent, de trei stele. În cele din urmă, separat şi distinct de Forţa a Cincea Aerienă”, a afitmat oficialul, care a adăigat că nu există intenţia de a integra forţele japoneze în comanda SUA.
”Vedem acest lucru ca un anunţ istoric, printre cele mai puternice îmbunătăţiri ale legăturilor noastre militare în ultimii 70 de ani. Ideea de bază este că este o schimbare transformatoare”, a spus oficialul.
”Când tranziţia va fi încheiată, USF-J va avea un rol direct de lider în a planifica şi conducere forţele SUA atât în timp de pace, cât şi în potenţiale crize, şi va face asta umăr la umăr cu forţele japoneze, ca niciodată”, a arătat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.