Procurorul special Robert Mueller nu-l exonerează pe Trump de obstrucţionarea justiţiei, dar nici nu arată a comis vreo infracţiune, se arată în scrisoarea trimisă Congresului duminică de Departamentul american al Justiţiei, relatează The Associated Press. Scrisoarea eprezintă o ”exonerare completă” a preşedintelui Donald Trump, apreciază Casa Albă.Eric Trump, fiul preşedintelui, îndeamnă presa ”să prezinte simplu scuze” pentru ”infernul prin care a trecut toată lumea” în cei doi ani de anchetă. Preşedintele Donald Trump s-a declarat duminică ”total şi complet exonerat” de procurorul special Robert Mueller, care a conchis că nu există elemente care să probeze o înţelegere între echipa sa de campanie şi Rusia în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relateazăThe Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Trump se consideră ”total şi complet exonerat” de Mueller în ancheta rusă

Potrivit acestui rezumat al Raportului Mueller, acesta nu a stabilit că echipa de campanie a lui Trump sau asociaţi ai acestuia au ”conspirat sau s-au coordonat” cu Rusia într-un efort de a influenţa alegerile americane din 2016.

CITEȘTE ȘI Casa Albă consideră raportul Mueller o ”exonerare completă”; Eric Trump îndeamnă presa ”să prezinte simplu scuze” pentru ”infernul prin care a trecut toată lumea” în cei doi ani de anchetă
CITEȘTE ȘI ”Norul care planează asupra preşedintelui Trump a fost îndepărtat” de raportul Mueller apreciază Lindsey Graham Probele adunate de Mueller sunt insuficiente pentru a-l acuza pe Trump de obstrucţionarea Justiţie, arată Barr în scrisoarea trimisă Congresului.

Probele adunate în investigaţiile procurorului special Donald Trump ”sunt insuficiente în vederea stabilirii” faptului că preşedintele Donald trump a obstrucţionat justiţia, arată secretarul Justiţiei Bill Barr, în scrisoaree în care prezintă un sumar al concluziilor anchetei.

Mueller nu a ajuns la vreo concluzie în evaluarea comportamentului preşedintelui şi lasă această sarcină Departamentului Justiţiei, afirmă Barr în scrisoare.

Barr precizează că împreună cu adjunctul său Rod Rosenstein a ajuns la o concluzie, fără ia în considerare prevederi constituţionale în vederea formulării unor acuzaţii penale împotriva unui preşedinte în funcţie.

Echipa lui Mueller a emis peste 2.800 de citaţii în ancheta rusă, informează Barr Congresul

Echipa procurorului special Robert Mueller a emis peste 2.800 de citaţii şi a operat peste 500 de mandate de percheziţie în ancheta sa cu privire la amestecul Rusiei în alegerile americane din 2016 şi o eventuală implicare a echipei de campanie a lui Donald Trump.

Tot potrivit acestei scrisori trimisă de către secretarul Justişiei Bill Barr Congresului, procurorul special a angajat o echipă de 19 avocaţi şi a fost asistat de o echipă de 40 de agenţi FBI, analişti de informaţii, contabili criminalişti şi alţi profesionişti.

Echipa a interogat aproximativ 500 de martori, se precizează în scrisoare.

Preşedintele Comisiei Judiciare a camerei reprezentanţilor a apreciat că scrisoarea trimisă de Departamentul Justiţiei care prezintă constatările procurorului special Robert Mueller ”nu conchide că preşedintele a comis vreo infracţiune şi nici nu-l exonerează”.

Departamentul i-a trimis duminică scrisoarea reprezentantului Jerrold Nadler.

Nadler a scris pe Twitter că Departamentul Justiţiei ”a decis să nu prezinte o judecată tradiţională a procurorului”.

 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.