Mai mult de 30 de milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 940.000 de decese asociate acestuia au fost înregistrate în întreaga lume de la finalul anului trecut, când noul coronavirus a fost depistat în Wuhan (China).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit site-ului Universităţii Johns Hopkins, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Statele Unite (peste 6,6 milioane), India (5,1 milioane), Brazilia (4,4 milioane) şi Rusia. Aceasta din urmă a depăşit recent pragul de 1 milion de infecţii.

Primele patru cele mai afectate ţări însumează peste 17,3 milioane de cazuri.

Peru, Columbia, Mexic şi Africa de Sud urmează în lista statelor cu cele mai multe cazuri înregistrate.

Cea mai afectată ţară europeană a rămas Spania, cu peste 625.600 de contaminări şi 30.405 decese asociate noului coronavirus.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Europa au fost confirmate 5 milioane de cazuri şi peste 228.000 decese, de la începutul pandemiei.

În ultimele două săptămâni, numărul de noi cazuri s-a dublat în mai mult de jumătate dintre ţările europene. Numai în ultimele şapte zile au fost raportate peste 300.000 de noi contaminări.

Cât priveşte numărul deceselor, SUA au raportat 197.633 asociate SARS-CoV-2, Brazilia, 134.935, şi India, 83.198.

China, ţara în care a izbucnit pandemia, a raportat până în prezent 90.294 de cazuri şi 4.736 de decese. 

Mai multe companii lucrează pentru dezvoltarea unui vaccin. Aproximativ 180 de vaccinuri-candidat sunt testate în lume, dar în niciun caz nu a fost încheiat studiul clinic.

În acelaşi timp, peste 150 de medicamente sunt cercetate pentru a identifica tratament pentru cei care au o formă severă de Covid-19. Dintre toate, a fost dovedit că steroizii salvează vieţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.