Soţia premierului israelian în exerciţiu, Sara Netanyahu, a fost găsită vinovată duminică de faptul că a decontat ilegal mese, pe cheltuiala contribualului, de către un tribunal de la Ierusalim, relatează AFP.
Inculpată iniţial în iunie 2018 de fraudă şi abuz de încredere, Sara Netanyahu a negociat un acord, care a fost acceptat de tribunal.
Ea fost găsită, până la urmă, vinovată de faptul că a exploatat erori ale altei persoane şi a fost condamnată doar la plata unei amenzi, a unor cheltuieli şi unor despăgubiri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sara Netanyahu urmează să plătească o amendă în valoare de 10.000 de shekeli (2.500 de euro) şi să ramburseze statului 45.000 de shekeli (11.000 de euro).
Soţia premierului israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a fost inculpată iniţial de fraudă şi abuz de încredere cu privire la faptul că a decontat mese în valoare de 100.000 de dolari (aproximativ 85.000 de euro) din fonduri publice, spunând, în mod fals, că nu exista un bucătar la reşedinţa oficială a prim-miniştrilor israelieni.
Acuzaţiile de fraudă, care ar fi putut antrena o sancţiune dură, au fost astfel abandonate.
Procesul său a fost deschis în octombrie 2018.
Sara Netanyahu, în vârstă de 60 de ani, a fost vizată şi de alte acuzaţii în trecut.
În 2016, un tribunal de la Ierusalim i-a acordat despăgubiri unui fost majordom al lui Benjamin Netanyahu, care l-a acuzat pe premier şi pe soţia acestuia de rele tratamente.
Soţul său, pe lânga care ea joacă un rol important, urmează să fie audiat, la rândul său, la începutul lui octombrie, pentru a da socoteală de acuzaţii de ”corupţie”, ”fraudă” şi ”abuz de încredere” în trei cazuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...