Ploi diluviene au provocat inundaţii, soldate cu şapte morţi şi 11 răniţi în nord-estul Arabiei Saudite, o ţară în mare parte deşertică, potrivit postului public de ştiri Al-Ekhbariya, relatează AFP.
Conducerea Apărării Civile de la Hafr al-Batin, o regiune situată în apropierea frontierei cu Kuwaitul, a anunţat ”evacuarea a 16 persoane şi punerea la adăpost al altor şapte”, potrivit postului.
Autorităţile locale au hotărât să suspende activităţile şcolare, potrivit aceleiaşi surse.
În ianuarie, 12 persoane au murit în inundaţii cauzate de precipitaţii puternice, dintre care şase la Tabuk, în nord-vestul ţării. Averse importante s-au abătut atunci asupra mai multor regiuni în regat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.