Şapte şoferi au murit zdrobiţi de copaci saude crengi de copaci, în urma unei furtuni care a afectat joi nordul şi estul Germaniei şi a provocat o întrerupere a serviciului feroviar, relatează AFP.
La Hamurg (nord), un copac a căzut pe un vehicul în care se aflau două femei. Una a fost ucisă, iar alta a fost transportată la spital, potrivit poliţiei locale.
Un şofer de camion a fost ucis după ce un arbore a căzut pe un drum naţional, la Neu-Karstadt, în landul Mecklenburg-Pomerania, iar în regiunea Brandenburg, în jurul Berlinului, vehiculul unei femei a fost lovit de un arbore care a ucis-o pe şoferiţă, potrivit autorităţilor locale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Căderea unei crengi pe un parbriz a fost, de asemnea, la originea decesului altui automobilist în această regiune, potrivit aceleiaşi surse, iar alte două persoane au murit în vehicul.
La Berlin, o automobilistă a murit, au anunţat pompierii pe contul de Twitter.
Tot în capitala germană au fost rănite mai multe persoane, potrivit unui bilanţ de joi seara, când rafalele de vânt au început să slăbească în intensitate. Cele mai multe au fost lovite de copaci sau crengi, pe şosele.
În apropiere de Bremen (nord), o femeie a fost de asemnea rănită grav.
Toate trenurile din nordul ţării au fost opprite, mai ales cele de pe linia Hamburg-Berlin, din cauza numeroşilor arbori trântiţi pe şine, potrivit companiei de căi ferate Deutsche Bahn (DB). O parte a traficului a fost întreruptă şi în estul ţării, unde furtuna Xavier a ajuns joi după-amiaza.
Pompierii din capitala germană au fost plasaţi în stare de alertă şi au efectuat peste 700 de intervenţii, au anunţat ei pe Twitter.
La Hamburg, pompierii au efectuat peste 800 de intervenţii, după ce i-au îndemnat pe locuitori să rămână acasă.
Rafale violente de vânt, de până la 140 de kilometri pe oră, s-au înregistrat în acest port important la Marea Nordului joi după-amiaza, după care frontul s-a deplasat către Berlin şi landurile Saxonia şi Saxonia-Anhalt.
Zborurile au fost reluat pe cele două aeroporturi din oraş joi seara, după o scurtă întrerupere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.