Şapte persoane - şase rebeli şi un militar - au fost ucise în confruntări în două sate din Caşmir cu administraţie indiană, a anunţat joi poliţia, relatează AFP.
Potrivit poliţiei, cei şase rebeli ucişi fac parte din gruparea jihadistă Jaish-e-Mohammad, cu sediul în Pakistan, iar doi dintre ei erau pakistanezi.
Aceste confruntări, care au avut loc în două sate din regiune, în noaptea de miercuri spre joi, s-au soldat, de asemenea, cu un mort şi trei răniţi, victime în rândul forţelor guvernamentale, potrivit aceleiaşi surse.
Caşmirul este împărţit între India şi Pakistan de la independneţa celor două ţări, în 1947.
India şi Pakistanul revendică fiecare - în întregime - acest teritoriu din Himalaya.
Grupări rebele luptă de peste 30 de ani împotriva trupelor indiene şi cer independenţa Caşmirului sau alipirea acestuia la Pakistan.
Aceste confruntări s-au soldat cu 264 de morţi în 2021, mai puţini decât în 2020 (321), potrivit unui bilanţ întocmit de site-ul South Asia Terrorism Portal.
În partea Caşmirului aflată sub control indian se înregistrează o amplificare a tensiunilor, după ce New Delhi i-a revocat, în august 2019, statutul semiautonom.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...