Autorităţile indiene anchetează cu privire la un presupus atac cu drone vizând o bază aeriană, în nordul Indiei, care, în cazul unei confirmări, ar fi primul de acest fel şi care alimentează îngrijorări cu privire la o eventuală vulnerabilitate a instalaţiilor militare indiene, relatează AFP.
”Două explozii de slabă intensitate au fost semnalate duminică în zona tehnică a bazei forţelor aeriene din Jammu (în regiunea Caşmir, disputată cu Pakistanul). Una a cauzat pagube uşoare la acoperişul unei clădiri, iar cealaltă a avut loc într-un loc deschis”, a anunţat într-un mesaj pe Twitter armata indiană.
”Niciun echipament nu a fost avariat. O anchetă este în curs”, a anunţat armata.
”O dronă cu o încărcătură explozivă” ar fi fost folosită pentru a ”elibera material exploziv”, apreciază, într-un comunicat directorul general al poliţiei din Jammu-şi-Caşmir, Dilbagh Singh.
El denunţă drept un ”atac terorist” acest incident, într-un interviu acordat agenţiei de presă PTI, însă fără să desemneze persoane sau grupări suspecte.
Publicaţia Indian Express scrie că două persoane au fost arestate în legătură cu acest atac şi că două persoane au fost rănite uşor în bază.
O echipă de anchetatori din cadrul serviciilor însărcinate cu lupta împotriva terorismului a fost trimisă în oraşul Jammu, a declarat AFP un oficial.
Generalul în retragere D.S. Hooda, care a condus până în 2016 Comandamentul de Nord, subliniază că radarele indiene pot detecta avioane şi vehicule de talie mare fără pilot - însă nu şi drone.
Caşmirul este împărţit de India şi Pakistan de la independenţa lor faţă de Coroana britanică şi împărţirea fostei colonii în 1947.
Această regiune se află la originea a două dintre cele trei războaie indiano-pakistaneze.
India şi Pakistanul - două puteri nucleare - revendică întreaga regiune din Himalaya, cu populaţie majoritar musulmană, în care India se confruntă, de 30 de ani, cu o insurecţie separatistă, soldată cu zeci de mi de morţi, majoritatea civili.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.