Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, la ordinul lui Vladimir Putin.
În martie, Marinei Tauber, care figurează pe lista de sancţiuni a Occidentului, i s-a ridicat imunitatea parlamentară în legislativul de la Chişinău pentru a 9-a oară, de data aceasta în legătură cu statutul de învinuit într-un dosar privind amestecul în înfăptuirea justiţiei.
Joi, Marina Tauber, başcana Găgăuziei Evghenia Guţul şi oligarhul fugar Ilan Şor au fost prezenţi la parada de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie de la Moscova, desfăşurată sub patronajul lui Vladimir Putin, care şi-a început săptămâna această cel de-al cincilea mandat de preşedinte. De acolo, cei trei au publicat pe reţelele sociale o fotografie în care purtau în piept panglica Sf. Gheorghe, simbol interzis de Chişinău.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vineri, într-o postare pe Facebook, Marina Tauber a anunţat că a fost decorată la Moscova şi i-a mulţumit lui Putin şi preşedintelui Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, care i-a înmânat Ordinul Prieteniei. Ea a spus că acesta este „un eveniment marcant” în viaţa sa şi că distincţia ar simboliza „prietenia dintre poporul moldovenesc şi cel rus”, care nu le întoarce spatele moldovenilor.
„Un eveniment marcant în viaţa mea, care ne responsabilizează şi care confirmă încă o dată că Rusia nu a întors spatele ţării noastre, chiar şi după o serie de scandaluri şi încercări ale autorităţilor oficiale de a rupe toate legăturile cu ea. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, mi-a înmânat Ordinul Prieteniei la ordinul preşedintelui Vladimir Putin. Evenimentul a avut loc la Moscova, în cadrul şedinţei a Consiliului Dumei de Stat. A fost unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa mea. Acest lucru este foarte important pentru mine personal şi pentru întregul bloc „Victorie” (blocul electoral creat luna trecută la Moscova de forţele moldovene proruse în jurul lui Ilan Şor - n.r.). Vreau să mulţumesc din toată inima pentru această distincţie. În primul rând, el simbolizează prietenia dintre poporul moldovenesc şi cel rus. Este o mare onoare pentru întregul bloc „Victorie” să servească cauza consolidării prieteniei şi cooperării dintre cele două ţări. (…) Încă o dată, din toată inima, le mulţumesc Preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi Preşedintelui Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, pentru cooperarea şi sprijinul acordat ţării noastre!”, a scris Tauber, citată de NewsMaker.
CITEȘTE ȘI Guvernatoarea Găgăuziei, din nou la Moscova, alături de Şor. Asistă la parada de 9 Mai, în timp ce la Chişinău conducerea ţării celebrează Ziua Europei. Maia Sandu: Pentru Republica Moldova, cel mai scurt drum spre o pace sustenabilă este integrarea în UEÎn reacţie la prezenţa lui Şor, Guţul şi Tauber pe 9 mai la parada de la Moscova, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău a spus că aceştia „au preferat să fie alături de Kremlin, elogiind războiul decât alături de moldoveni celebrând pacea”. Potrivit lui Daniel Vodă, cei trei nu au reprezentat Moldova, aşa cum a declarat başcana Găgăuziei. „Evghenia Guţul nu este membră a executivului, aceasta nu reprezintă Republica Moldova şi nu reprezintă oamenii întregii ţări”, a punctat reprezentantul Guvernului.
Marina Tauber, membră a echipei oligarhului fugar Ilan Şor şi acum deputată independentă la Chişinău după ce a fost aleasă pe listele partidului lui Şor, între timp interzis, este cercetată în nouă dosare la Chişinău. La fiecare caz penal, este nevoie de un nou proces de ridicare a imunităţii pentru a putea trimite dosarul în instanţa de judecată. Prima dată, deputata Tauber a rămas fără imunitate parlamentară în 2019. Pe parcursul anului 2022, ea a fost lipsită de imunitate de patru ori, iar în 2023 – de trei ori, pentru ca în martie anul acesta să-şi vadă din nou imunitatea ridicată.
Tauber se află şi pe lista de sancţiuni a Canadei şi Uniunii Europene pentru tentative de destabilizare a Republicii Moldova. În februarie 2024, Tauber a fost inclusă şi pe lista de sancţiuni a Statelor Unite ale Americii „pentru că a facilitat încercările lui Şor de a submina procesele electorale din Moldova în interesul Kremlinului”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.