Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, urmează să examineze un proiect de lege privind interzicerea alegerii ca deputaţi a unor persoane implicate în organizaţii clasificate drept ”extremiste”, un text care îi vizează în fapt pe susţinătorii opozantului politic Aleksei Navalnîi, elatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Prima lectură va avea loc la 18 mai. Este important să nu se întârzie. Contăm pe susţinerea colegilor noştri, pentru ca noile reglementări să funcţioneze înainte de viitoarele alegeri” legislative, prevăzute în septembrie, a anunţat pe canalul Telegram al Comisiei însărcinate cu amestecuri în afaceri interne, deputatul Vasili Piskarev.

Textul ar urma să se aplice retroactiv.

El vizează orice persoană care a ocupat un post de conducere într-o organizaţie cu până la trei ani înainte să fie calificată drept ”extremistă”.

În cazul membrilor, acest termen este de un an.

Această iniţiativă legislativă intervine în contextul în care justiţia rusă urmează să examineze, la 17 mai, o cerere a parchetului ca reţeaua regională a Fondului luptei împotriva corupţiei (FBK) al lui Aleksei Navalnîi să fie calificată drept ”extremiste”.

Navalnîi, încarcerat din ianuarie, intenţiona să prezinte candidaţi în alegerile legislative din septembrie sau să susţină candidaţi ai altor formaţiuni mai bine plasaţi să înfrângă reprezentanţi ai Kremlinului.

În cazul unei clasări a acestor birouri drept extremiste, ele ar fi interzise de facto, iar membrii lor ar risca să ajungă după gratii.

Însă birourile regionale ale lui Navalnîi şi-au anunţat dizolvarea în aprilie.

Această reţea a fost introdusă deja, la sfârşitul lui aprilie, pe lista organizaţiilor ”extremiste şi teroriste” a serviciului rus de informaţii financiare.

Pe aceeaşi listă se află numele a sute de organizaţii şi persnalităţi ruse şi străine - inclusiv grupările jihadiste Al-Qaida şi Statul Islamic (SI).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.