Rusia îşi va ”atinge obiectivele” în Ucraina, a dat asigurări vineri preşedintele rus Vladimir Putin, într-o întâlnire organizată de către Kremlin cu mame ale militarilor şi bărbaţilor mobilizaţi, difuzată de televiziunea publică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vladimir Putin a atacat, în această întâlnire, ”inamicii din câmpul informaţional”, care caută, în opinia sa, ”să devalorizeze, să discrediteze” ofensiva rusă în Ucraina.

”Noi trebuie să ne atingem obiectivele şi le vom atinge”, a dat asigurări liderul de la Kremlin.

Jumătate dintre locuitorii Kievului sunt privaţi de miercuri de lumină.

În pofida unor eforturi ale inginerilor ucraineni, aproape jumătate dintre locuitorii capitalei ucrainene nu aveau electricitate vineri, în condiţii de temperaturi de iarnă, la două zile atacuri ruse care au vizat încă o dată infrastructuri considerate esenţiale.

Această strategie a Moscovei - de bombardare a instalaţiilor energetice - adoptată începând din octombrie, în urma unor înfrângeri militare, constituie ”crime de război”, denunţă aliaţii din Occident ai Ucrainei.

Ea este denunţată drept o ”crimă împotriva umanităţii” de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Trebuie să îndurăm această iarnă, o iarnă de care-şi va aduce aminte toată lumea”, a înemnat vineri, într-o postare pe Facebok, şeful statului ucrainean.

Parisul şi Berlinul ”vor susţine Ucraina până la capătul acestui conflict”, a declarat vineri, la Berlin, premierul francez Élisabeth Borne, alături de omologul său german Olaf Scholz.

”Din prima zi a acestui război brutal, ţările noastre au oferit un ajutor de neclintit Ucrainei (...). Am acţionat în vederea unei reacţii europene puternice şi comune. Suntem, domnule cancelar, deplin aliniaţi: vom continua să o facem. Vom susţine Ucraina până la sfârşitul acestui conflict”, a declarat Borne în această conferinţă de presă cimună cu Scholz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.