Reprezentanţii ruşi nu au fost invitaţi la ceremoniile de marcare a 78 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului nazist Auschwitz-Birkenau în urma agresiunii ruse împotriva Ucrainei, a anunţat miercuri Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În contextul agresiunii împotriva unei Ucraine libere şi independente, reprezentanţii Federaţiei Ruse nu au fost invitaţi să participe la celebrarea din acest an a eliberării Auschwitzului”, care urmează să aibă loc vineri, a declarat pentru AFP Piotr Sawicki, purtător de cuvânt al muzeului.

Până acum, Rusia a participat întotdeauna la ceremoniile care se desfăşoară anual pe 27 ianuarie, cu reprezentantul său care lua cuvântul la ceremonia principală.

Potrivit directorului muzeului, istoricul Piotr Cywinski, era evident că nu putea „semna nicio scrisoare către ambasadorul rus în sensul unei invitaţii”, în contextul conflictului.

„Sper că asta se va schimba în viitor, dar avem un drum lung de parcurs. (...) Rusia va avea nevoie de un timp extrem de lung şi de o introspecţie foarte profundă după acest conflict pentru a reveni în saloanele lumii civilizate', a spus el, citat de agenţia PAP.

În ziua în care Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, muzeul a numit atacul rusesc „un act de barbarie”.

„Acest act de barbarie va fi judecat de istorie, iar autorii săi - este de sperat - de Curtea Internaţională de Justiţie”, a scris muzeul pe Twitter.

Construit în Polonia ocupată, Auschwitz-Birkenau este simbolul genocidului comis de Germania nazistă împotriva a şase milioane de evrei europeni, dintre care un milion au murit în lagăr între 1940 şi 1945, alături de peste 100.000 de ne-evrei.

Acest lagăr, unde au murit şi aproximativ 80.000 de polonezi ne-evrei, 25.000 de romi şi 20.000 de soldaţi sovietici, a fost eliberat de Armata Roşie la 27 ianuarie 1945.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.