Rusia consideră pregătirile militare ale Norvegiei în apropierea graniţelor sale drept o escaladare a tensiunilor în regiune, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, miercuri, într-o conferinţă de presă, relatează agenţia de presă rusă TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Bazele militare străine au apărut de fapt în Norvegia în mod permanent. Infrastructura corespunzătoare a fost modernizată, se achiziţionează echipamente moderne, iar Oslo se numără acum printre cei mai activi susţinători ai implicării NATO în Arctica”, a afirmat Maria Zaharova.

”Considerăm că prin aceste evoluţii în apropierea graniţelor ruse Oslo urmăreşte în mod intenţionat să provoace o escaladare a tensiunilor în regiunea euro-arctică şi să distrugă relaţiile ruso-norvegiene”, a subliniat ea.

„Rusia este întotdeauna deschisă unui dialog sincer şi respectuos reciproc, dar orice acţiune neprietenoasă va fi urmată de un răspuns oportun şi adecvat”, a avertizat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.