Organizaţia nonguvernamentală (ONG) OVD-Info, care contabilizează arestările la manifestaţii ale opoziţiei în ţară, a anunţat sâmbătă, de Crăciun, că site-ul său a fost blocat de către autoritatea rusă de reglementare a presei Roskomnadzor, într-un context marcat de o reprimare tot mai puternică a opoziţiei, relatează AFP.
Organizaţia, care asigură, de asemenea, o susţinere juridică victmelor persecuţiilor politice, a precizat că autoritatea de reglementare a presei Roskomnadzor i-a blocat site-ul la începutul săptămânii.
”Pentru moment, nu am fost notificaţi” cu privire la această decizie ”şi nu cunoaştem motivul pentru care am fost blocaţi”, a anunţat ONG-ul pe Twitter.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un tribunal din regiunea Moscovei a ”limitat” printr-o hotărâre, la 20 decembrie, accesul la site, potrivit unui registru al Roskomnadzor cu site-uri blocate.
Ste-ul OVD-Info nu a putut fi accesat în zua de Crăcun de către jurnaslişti AFP, în Rusia.
ONG-ul a fost înfiinţat în urmă cu zece ani, la primele manifestaţii de masă împotriva puterii preşedintelui Vladimir Putin.
În septembrie, el a fost înscris în registrul Ministerului rus al Justiţiei cu ”agenţi străini”, o etichetă rezervată organizaţiilor considerate ca acţionând împotriva intereselor ruse.
Clasarea drept ”agent străin” obligă organizaţiile, presa sau persoanele vizate să facă cunoscut acest statut în publicaţiile acestora, inclusiv pe reţele de socializare, şi să se supună unor demersuri administrative fastidioase.
Această desemnare, care o aminteşte pe cea de ”inamic al poporului” de pe vreamea URSS, este menită să-i vizeze pe cei care primesc o ”finanţare străină” şi care desfăşoară o ”activitate politică” - nişte prevederi foarte vagi.
OVD-Info a denunţat această măsură drept ”un act de presune politică”.
Sâmbătă, 103 de persoane sau organe de presă erau desemnate drept ”agenţi străini” de către Ministerul rus al Justiţiei, în contextul în care la începutul anului se aflau pe listă 17.
Anul 2021 a fost marcat de o reprimare tot mai mare a vocilor care critică regimul Putin, care a început cu încarcerarea lui Aleksei Navalnîi, considerat principalul opozant al liderului de la Kremlin.
Revenit în Rusia în ianuarie, după o perioadă de convalescenţă în Germania în urma unei otrăviri cu noviciok, Aleksei Navalnîi a fost arestat imediat şi a fost condamnat ulterior la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă pe care-l denunţă drept un dosar politic.
ONG-ul de apărarea drepturilor Memorial - un pilon al societăţii civile - se teme, la rândul său, că ar putea fi închis până de Anul Nou.
Această organizaţie este ameninţată cu dizolvarea de către parchet, care o acuză de încălcarea unei legi controversate privind ”agenţii străini”.
Întrebat joi, în conferinţa sa de presă anuală despre reprimarea opoziţiei ruse, Vladimir Putin a răspuns că nu este vorba despre a pune căluş criticilor, ci despre oprirea unor operaţiuni de influenţă din străinătate.
”Vă amintesc ceea ce spun adversarii noştri de secole: Rusia nu poate fi învinsă, ea nu poate decât să fie distrusă dinăuntru”, a declarat el în conferinţa sa de presă anuală.
În opinia sa, acest lucru a antrenat căderea URSS în urmă cu 30 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.