Moscova ar putea doborî sateliţi comerciali occidentali folosiţi în ajutorul Ucrainei în războiul împotriva Rusiei, care îşi continuă campania de bombardare a unor infrastructuri ucrainene, ameninţă un oficial guvernamental rus de rang înalt, Konstantin Voronţov, relatează Reuters.
În cazul în care ar trece la fapte, Moscova ar declanşa o escaladare în spirală a Războiului din Ucraina şi ar intra într-un conflict direct cu Occidentul.
Statele Unite şi companiile satelitare comerciale nu au reacţionat imediat după această ameninţare.
Ajutarea Ucraineio în război împotriva Rusiei cu sateliţi occidentali este ”o tendinţă extrem de periculoasă”, a avertizat Konstantin Voronţov, adjunctul Departanmentului Neproliferării şi Controlului Armamentului la Mkinisterul rus de Externe.
”Infrastructuri cvasi-civile pot fi o ţintă legitimă într-un atac ca represalii”, a ameninţat el în Comisia 1 a ONU, catalogând drept ”provocatoare” folosirea unor astfel de sateliţi occidentali în ajutorul Ucrainei.
”Este vorba despre implicarea în conflicte armate a unor componente ale unor infracturi spaţiale civile, inclusiv comerciale, de către Staele Unite şi aliaţii lor”, a acuzat el.
Voronţov nu a dat numele vreunei companii satelitare - însă Elon Musk a anunţat luna aceasta că SpaceX va continua să finanţeze serviciul Starlink în Ucraina, ca o ”faptă bună”.
Rusia deţine capacităţi spaţiale ofenisve semnificative - la fel ca Statele Unite şi China -, iar în 2021 a lansat o rachetă antisatelit şi şi-a distrus un satelit.
În august, Moscova a acuzat Statele Unite de o implicare directă în Războiul rus din Ucraina, după ce adjunctul directorului spionajului militar ucrainean Vadim Skibiţki a dezvăluit cotidianului britanic The Telegraph că Kievul foloseşte Sisteme de Lansare de Rachete de Artilerie de Înaltă Mobilitate (HIMARS) cu ajutorul unor imagini satelitare şi informaţii în timp real ”excelente”.
Imagini satelitare din zona de conflict realizate de firme americane comerciale sunt examinate zilnic, pe Twitter, de către experţi în informaţii din surse deschise şi evidenţiază coordonate ale unor potenţiale puncte slabe ale armatei ruse.
ATACURI ALE INFRASTRUCTURII
În contextul unei încetiniri a contra-ofensivei ucrainene în Herson în ultimele zile, din cauza vremii umede şi unor dificultăţi pe teren, şi în contextul lipsei unor evoluţii dramatice şi în est, Kievul acuză Moscova de o continuare a distrugerii infrastructurii sale esenţaile înainte de venirea iernii.
Oficiali ucraineni acuză că această campanie are scopul să zdrobească spiritul de rezistenţă al poporului ucrainean, pe care-l lasă fără servicii publice de bază ca lumina şi căldura, o strategie care, denunţă ei, este sortită eşecului.
Rusia anunţă că ţinteşte infrastructura ucraineană în cadrul ”operaţiunii militare speciale” cu scopul de a deprecia armata ucraineană şi de a elimina eventuale ameninţări la adresa securităţii sale.
Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a anunţat că această regiune şi capitala ucraineană înregistrează, în urma unor bombardamente ruse nocturne, un deficit de 30% al capacităţii de a genera electricitatea de care are nevoie.
”Noaptea trecută, inamicul a avariat instalaţii de infrastructură energetică ale regiunii noastre. Un număr de instalaţii a fost dezactivat”, declară într-un clip postat pe Telegram Kuleba.
Administraţia Militară a regiunii Kiev îndeamnă, la rândul său, la o ”pregătire ca inamicul să provoace oene de curent pe o perioadă nedeterminată” prin aceste atacuri.
Operatorul ucrainene Ukrenergo a anunţat că reţeaua electrică din centrul Ucrainei a fost atinsă în centrul Ucrainei şi că sunt posibile restricţii suplimentare ale alimentării cu electricitate.
LIMITAREA CONSUMULUI DE CURENT
Rusia şi-a intensificat, în ultimele săptămâni, atacurile aeriene, cu rachetă şi drone kamikaze iraniene ale infrastructurii ucrainene şi a lăsat fără curent şi căldură, iar în unele cazuri fără apă, milioane de oameni timp îndelungat.
Guvernatorul regiunii ucrainene Zaporijia, Oleksandr Staruh, a anunţat că periferia oraşului Zaporojie a fost atinsă în noaptea de miercuri spre joi şi că aceste atacuri au distrus o infrastructură pe care nu a precizat-o.
Armata ucraineană a anunţat că 24 de drone iraniene de tip Shahed-136 au ţintit sudul Ucrainei, lansate din Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.
Forţele aeriene ucrainene au doborât trei astfel de drone în nregiunea Mîkolaiv, 15 în regiunea Odesa şi una în regiunea Vinjiţia, potrivit armatei.
Ele au anunţat într-o postare pe Telegram că au doborât joi, în sudul Ucrainei, un elicopter rus de atac de tip Kas-52 şi un avion de atac de tip Suhoi 25 (Su-25).
Ministerul rus al Apărării a anunţat că armata rusă a respins o înaintare ucraineană în estul Ucrainei şi că a distrus o uzină militară ucraineană care produce combustibil solid de rachetă, explozivi şi praf de puşcă, în apropiere de Pavlograd, în nregiunea Dnipropetrovsk.
El a anunţat că a doborât şi un elicopter militar ucrainean de tip Mi-8.
Reuters scrie că nu a putut să verifice aceste informaţii de pre front.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri noapptea că sa întâlnit cu oficiali guvernamentali cu care a discutat despre criza energetică.
El i-a îndemnat pe ucraineni la o limitare a consumului de energie, pentru moment.
”În multe oraşe şi regiuni din Ucraina au loc întreruperi de urgenţă, iar consumul de electricitate trebuie limitat”, a îndemnat el.
”Însă trebuie să ne aducem cu toţii minte un lucru: avem nevoie de o victorie împotriva Rusiei şi în domeniul energiei”, a subliniat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.