Rusia a criticat ţările occidentale şi mass-media pentru răspândirea unei "campanii de dezinformare la scară largă" privind o posibilă invadare a Ucrainei, Ministerul de Externe de la Moscova subliniind, vineri, că acest lucru se face "pentru a distrage atenţia de la propriile lor acţiuni agresive".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comunicatul Ministerului rus de Externe vine cu doar câteva ore înaintea unui apel telefonic aşteptat între preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin sâmbătă.

"La sfârşitul anului 2021 şi începutul lui 2022, spaţiul informaţional global s-a confruntat cu o campanie media fără precedent prin amploarea şi sofisticarea sa, al cărei scop este de a convinge comunitatea mondială că Federaţia Rusă pregăteşte o invadare a teritoriului Ucrainei", se arată în comunicatul Ministerul rus de Externe, informează CNN.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a avertizat vineri că un atac rusesc asupra Ucrainei ar putea începe în curând, inclusiv cu bombe şi rachete. Sullivan i-a sfătuit pe toţi americanii să părăsească ţara cât mai repede posibil pentru propria lor siguranţă.

Kremlinul a negat de mult că plănuieşte să atace şi a susţinut că sprijinul NATO pentru Ucraina - inclusiv aprovizionarea de arme şi pregătirea militară - constituie o ameninţare tot mai mare pentru flancul vestic al Rusiei.

Vineri, secretarul de stat Antony Blinken a declarat că SUA continuă "să vadă semne foarte îngrijorătoare ale escaladării Rusiei, inclusiv noi soldaţi care sosesc la graniţa cu Ucraina".

SUA estimează că Rusia are peste 100.000 de soldaţi în apropierea graniţei cu Ucraina, cu mii sosiţi chiar în această săptămână, potrivit unui oficial al administraţiei.

Joi, noi imagini din satelit publicate de compania de tehnologie Maxar din SUA par să arate o creştere continuă a numărului de soldaţi ai armatei ruse în Crimeea, vestul Rusiei şi Belarus.

Între timp, vineri, în capitala Ucrainei, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a subliniat paşii pentru protejarea "facilităţilor de infrastructură critică şi socială" în "eventualitatea unei posibile urgenţe".

Într-o declaraţie pe Telegram, Klitschko a spus: "Eforturile noastre sunt menite să prevină sau să depăşească atât posibilele provocări, cât şi să reziste unui atac militar".

Blinken a reafirmat "sprijinul puternic al Statelor Unite pentru Ucraina în faţa unei ameninţări din ce în ce mai acute cu o posibilă agresiune a Rusiei” într-o discuţie cu ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, sâmbătă dimineaţa,.

Antony Blinken "a subliniat că orice agresiune împotriva Ucrainei din partea Rusiei va fi întâmpinată cu consecinţe rapide, severe şi unite", a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.