Marina rusă a tras rachete supersonice anti-navă asupra unei ţinte simulate în Marea Japoniei, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, relatează Reuters.
"Navele Flotei Pacificului purtătoare de rachete au tras rachete de croazieră Moskit asupra unei ţinte marine inamice simulate în Marea Japoniei", a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat postat pe contul său de Telegram. "Ţinta, situată la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri, a fost lovită cu succes de două rachete de croazieră Moskit", a precizat ministerul.
Racheta Moskit P-270, sau SS-N-22 Sunburn în nomenclatorul NATO, este o rachetă de croazieră supersonică cu rază medie de acţiune de origine sovietică, capabilă să distrugă o navă pe o rază de până la 120 km.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lansarea rachetelor are loc la o săptămână după ce două avioane de bombardament strategic rusesc, capabile să transporte arme nucleare, au survolat Marea Japoniei timp de peste şapte ore, în ceea ce Moscova a declarat că a fost un "zbor planificat".
Ministrul japonez de externe Yoshimasa Hayashi a declarat că Tokyo va rămâne vigilent faţă de operaţiunile militare ale Moscovei, adăugând totodată că nu au fost raportate pagube în urma lansărilor de rachete. "Pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina continuă, forţele ruseşti devin, de asemenea, mai active în Orientul Îndepărtat, inclusiv în vecinătatea Japoniei", a menţionat Hayashi.
Întrebat despre planurile Rusiei de a amplasa arme nucleare tactice în Belarus, Hayashi a declarat că Japonia a condamnat această mişcare şi a cerut Rusiei şi Belarusului să oprească "o astfel de acţiune care ar creşte şi mai mult tensiunile".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.