Rusia a distrus în bombardamente - în decurs de peste o săptămână - 30% dintre centralele electrice ale Ucraine şi a cauzat întreruperi de curent electric ”masive”, odată cu apropierea iernii, acuză marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
”Începând de la 10 octombrie, 30% dintre centralele electrice ucrainene au fost distruse, provocând pene de curent masive în toată ţara”, denunţă într-un mesaj postat pe Twitter Zelenski.
Another kind of Russian terrorist attacks: targeting energy & critical infrastructure. Since Oct 10, 30% of Ukraine’s power stations have been destroyed, causing massive blackouts across the country. No space left for negotiations with Putin's regime. @United24media pic.twitter.com/LN4A2GYgCK
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 18, 2022
Zelenski îşi reiterează, în acest mesaj, refuzul de a negocia cu omologul său rus Vladimir Putin.
Kievul şi mai multe regiuni ucrainene înregistrau pene de curent electric şi de apă marţi, în urma unor atacuri ruseşti care au vizat marţi dimineaţa infrastructuri esenţiale, a doua zi consecutiv, anunţă autorităţi locale.
La Kiev, operatorul DTEK a anunţat ”întreruperi” în aprovizionarea cu electricitate şi cu apă a locuitorilor de pe malul stâng al capitalei ucrainene.
”Inginerii depun toate eforturile necesare pentru a restabili aprovizionarea”, anunţă într-o postare pe Facebook DTEK.
Bombardamente ale unor instalaţii electrice, în mai multe oraşe mari, inclusiv Kiev, au avut loc marţi, la o zi după atacuri sângeroase ruseşti cu drone kamikaze în capitala ucraineană, a anunţat preşedinţia ucraineană.
Au avut loc trei atacuri ale unor instalaţii electrice” în estul Kievului, a anunţat într-un mesaj postat pe o reţea de socializare un consilier apropiat al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo Tîmoşenko.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko a anunţat că explozii au fost semnalate în cartierul Desnianskii, în nord-estul Kievului, în urma bombardării unei ”infrastructuri esenţiale”.
Kirilo Tîmoşenko a precizat că alte două atacuri au lovit o infrastructură energetică în oraşul Dnipro (centru), şi au cauzat ”pagube grave”.
Mai multe cartiere din Dnipro au rămas fără electricitate, a anunţat guvernatorul local.
Alte bombardamente au atins oraşul Jîtomîr, situat la vest de Kiev, potrivit lui Kirilo Tîmoşenko. Apa şi electricitatea au fost întrerupte în oraş, a anunţat pe reţele de socializare primarul Serghei Suhomlin.
În nord-estul Ucrainei, o ”întreprindere industrială” din Harkov, al doilea cel mai important oraş ucrainean, a fost de asemenea bombardată, anunţă primarul. ”În cinci minute au avut loc două serii de explozii în oraş”, a anunţat primarul Igor Terehov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...