Un tribunal din Moscova a deschis sâmbătă proceduri penale împotriva a şapte persoane "motivate de ură" pentru a ucide două jurnaliste ruse celebre, în cadrul unui complot susţinut de Ucraina, a anunţat agenţia de ştiri rusă de stat TASS, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Instanţa a aprobat detenţia până la 14 septembrie, sub acuzaţia penală de "huliganism", a cinci minori născuţi în 2005 şi 2006 şi a doi bărbaţi despre care a precizat că fac parte dintr-un grup organizat.

TASS menţionează că serviciul de securitate FSB al Rusiei a reţinut vineri un număr nespecificat de persoane care au efectuat recunoaşteri în apropierea locuinţelor şi locurilor de muncă ale jurnalistelor Margarita Simonyan şi Ksenia Sobchak.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei, care în trecut a negat implicarea în asasinarea unor personalităţi pro-război din Rusia.

Agenţia de ştiri Interfax a citat FSB, care a declarat că persoanele arestate au recunoscut că au pregătit atacuri împotriva celor două femei în numele Ucrainei şi că li s-a promis o recompensă de 1,5 milioane de ruble (16.620 de dolari) pentru fiecare.

Simonyan, care conduce RT şi susţine în mod vocal războiul Rusiei în Ucraina, a postat un mesaj pe Telegram despre presupusul complot, îndemnând serviciile de securitate: "Continuaţi să lucraţi, fraţilor!".

Sobchak este o cunoscută jurnalistă şi prezentatoare TV care a candidat şi la alegerile prezidenţiale din 2018.

Două personalităţi pro-război din Rusia, jurnalista Darya Dugina şi bloggerul militar Vladlen Tatarsky, au fost ucişi în atacuri cu bombă pe teritoriul Rusiei în ultimul an. Rusia a atribuit uciderea lor Ucrainei, în timp ce Kievul a negat acest lucru şi le-a prezentat ca dovezi ale luptelor interne ruseşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.